Din cuprinsul articolului
Carmen Harra, clarvăzătoare, a făcut un nou anunț despre sfârșitul războiului. Aceasta susține că lucrurile vor fi mai clare pe 25 martie, 2022, fiind o zi decisivă pentru întreaga lume.
Clarvăzătoarea spune că în jurul zilei de 25 martie, 2022, lucrurile se vor liniști și conflictul se va termina sau, dimpotrivă, acesta va deveni al Treilea Război Mondial.
Carmen Harra susține, de asemenea, că următoarele zile vor fi decisive și pentru Putin. Rușii încep să se trezească, iar din acest conflict va ieși trădat.
„Până de Buna Vestire ceva se întâmplă. Lucrurile sunt foarte tensionate şi pe muchie de cuţit şi lumea acţionează pe emoţii negative, pe spaimă şi pe frică.
Adevărul este că, în acest moment, există două posibilităţi: sau Rusia se asociază cu China şi ei se simt atunci foarte puternici si nu le mai este frică de restul lumii, sau China nu va adera la această alianţă cu Rusia, sub influenţa NATO, a Americii, deşi China ar fi preferat să fie asociată Rusiei, nu NATO.
Pericolul îl reprezintă, de fapt, China, este un pion important pe tabla de şah. Şi poziţia ei va determina dacă Putin se simte destul de puternic să atace restul lumii.
El acum este într-o stare de nebunie dusă la maximum. Toată lumea pentru el este trădătoare. El din această bătălie iese înjunghiat.
Plata vine şi pentru el, iar următoarele zile sunt definitorii” a dat asigurări celebra clarvăzătoare în emisiunea Starea de veghe, potrivit Antena 3.
„Războiul poate merge în două direcţii: sau se aplanează undeva într-un mod miraculos, sau escaladează în ceea ce numim al Treilea Război Mondial. Am avut această viziune nefericită, cu bazele militare ale Americii atacate.
Este posibil să se detensioneze situaţia acum până la Buna Vestire, după asta lucrurile ies de sub control. Părerea mea e că nu ne putem permite acest război şi că el de fapt nu se va întâmpla.
Ceea ce se întâmplă este un genocid, Putin este acuzat de crime de război, se simte trădat şi încolţit de cei din jurul lui, toţi vor să se detaşeze de el.
Apoi sunt nişte manevre politice care vor intra în joc în următoarele zile şi care l-ar putea face să-şi reconsidere nebunia. Şi dacă are vreo şansă să-şi scape măcar pielea, şansa asta o are în următoarele zile”, a spus clarvăzătoarea.
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…
Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…
Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…
Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…
Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…
Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…