Categories: Știrile zilei

Se dau bani pentru sărbătorile de iarnă. Cine poate primi tichete de Crăciun?

Românii care au nevoie de sprijin financiar vor primi un ajutor special de Crăciun prin intermediul primăriilor. Cererile se pot depune în cadrul acestor instituții până la data de 6 decembrie a acestui an.

Acest ajutor este binevenit, mai ales că numeroși pensionari cu venituri mici de la noi din țară percep apropierea sărbătorilor ca pe o povară. Prețurile din ce în ce mai mari ale alimentelor generează ca pregătirea mesei de Crăciun să se transforme într-un adevărat stres. În acest fel, numeroși seniori se bazează pe sprijinul financiar pe care îl primesc din partea autorităților.

Tichete pentru Crăciun

Sprijinul „Tichete pentru Crăciun” este oferit din partea statului. Doritorii trebuie să depună o cerere până la data de 6 decembrie la primării. Distribuirea acestor tichete se va efectua între data de 8 decembrie și 17 decembrie a acestui an. Ele vor ajunge la beneficiari prin intermediul Poștei Române. În acest fel, persoanele vulnerabile vor primi un sprijin.

Persoanele care beneficiază deja de un venit minim de incluziune vor mai intra în posesia a 125 de lei de persoană pentru familie. Și persoanele care sunt încadrate în gradul de handicap accentuat vor mai primi suma de 125 de lei. Dar, de asemenea, și cele cu vârsta de peste 60 de ani care nu au venituri.

Alături de cerere mai trebuie prezentat și actul de identitate în original și copie. În plus, seniorii trebuie să mai prezinte și ultimul cupon de pensie.

Sursă foto: Playtech

Cine poate primi tichete de Crăciun?

În ziua de luni, 11 noiembrie, Constantin Toma, președintele executiv al Asociațiilor Municipiilor a transmis că acești bani se vor oferi de către primăriile care dețin fonduri.

„La primării, și Primăria Buzău, de sărbători dăm la persoane singure și familiilor aflate în dificultate care au venitul minim pe membru de familie. Până la această sumă putem acorda niște ajutoare care pot varia.

Noi dăm niște vouchere, niște tichete de 200 lei pentru astfel de persoane, dar sunt limitate de banii pe care îi ai. Noi dăm, de exemplu, 200 de astfel de ajutoare, 200 de tichete”, a transmis el.

Românii trebuie să se asigure, în primul rând, că primăriile pot susține, din punct de vedere financiar, acordarea acestui tip de sprijin.

Citeşte continuarea AICI.

 

Recent Posts

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

8 minute ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

29 de minute ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

48 de minute ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

o oră ago

Leac din bătrâni pentru ciocurile din călcâie. Lidia Fecioru: După 3-4 aplicări încep să se dizolve

Lidia Fecioru, bioenergoterapeut, a propus un leac pentru ciocurile din călcâie. După spusele ei, ciocurile…

o oră ago

Pr. Cleopa: Cel mai mare demon! Îl invoci fără să ştii chiar pe pomelnic

Din învățămintele rămase de la Părintele Cleopa, descoperim cel mai mare demon pe care noi…

2 ore ago

Citeste si: