Din cuprinsul articolului
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat noi modificări la programele Rabla și Casa Verde Plus. Astfel, la programul Rabla, valoarea tichetului pentru maşinile electrice va crește la circa 7.500 de euro, în timp ce la Casa Verde Plus, va fi extins programul de panouri fotovoltaice cu baterii de stocare şi pompe de căldură.
„Aprobăm cele mai importante programe de protecţia mediului pentru care am şi majorat bugetul Fondului de Mediu cu 18% faţă de anul trecut.
La programul Rabla creştem valoarea tichetului pentru maşinile electrice la circa 7.500 euro, iar la Casa Verde Plus extindem programul de panouri fotovoltaice cu baterii de stocare şi pompe de căldură”, a precizat Marcel Ciolacu, la începutul şedinţei de Guvern de joi. El a adăugat că „alte zeci de mii de gospodării vor putea reduce astfel facturile la energie”, scrie Agerpres.

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunțat că a semnat ghidul de aplicare, iar programul vine cu noutăți privind înscrierea, dar și legate de valoarea voucherelor. De asemenea, ministrul anunță că anul acesta bugetul programului Rabla 2025 este cu 50% mai mare decât în 2024.
Programul Rabla 2025, majorarea valorii ecotichetelor
– voucher de 10.000 lei pentru mașinile cu motor convențional
– voucher de 12.000 lei pentru mașinile hibride
– voucher de 15.000 lei pentru cele plug in hybrid
– valoarea ecotichetului pentru mașinile electrice crește la 37.000 lei, de la 25.000 în anul 2024.
„Finanțăm și motociclete și autoturisme. Sperăm ca anul acesta, programul Rabla să întreacă orice așteptare, să bată orice alt record”, a mai spus Fechet.