Sari la conținut

Se dau bani de la stat înainte de Paște. Când și unde se depun cererile

bani
Sursă foto: arhiva doctorulzilei.ro

Se dau bani de la stat înainte de Paște. Autoritățile din România au decis să ofere tichete pentru Paștele din 2024, în scopul asigurării unei sărbători decente și liniștite pentru românii cu venituri reduse, sprijinindu-i cu fonduri din partea statului.

Persoanele care îndeplinesc criteriile stabilite vor putea să solicite aceste vouchere. Banii vor fi distribuiți până cel târziu pe data de 26 aprilie 2024, acoperind toate regiunile din România.

Tichetele pentru Paște 2024 sunt acordate de către stat și se adresează anumitor categorii de români care se află în situații vulnerabile. Aceștia vor primi un sprijin financiar în valoare de 125 de lei pentru fiecare beneficiar.

Unde depui cererea ca să primești bani de la stat pentru Paște

Pentru a beneficia de acest sprijin, cetățenii eligibili trebuie să depună o cerere standard la Direcțiile de Asistență Socială, care va întocmi listele beneficiarilor, furnizând documente care să ateste venitul lor, alături de actul de identitate. Distribuția tichetelor sociale va fi gestionată de către Poșta Română, începând cu data de 18 aprilie 2024, în majoritatea localităților. Până la data de 26 aprilie, fondurile vor ajunge la toți cei care îndeplinesc criteriile.

Este important de menționat că fiecare persoană este eligibilă pentru un singur tichet, chiar dacă se încadrează în mai multe categorii stabilite prin lege. Suma de 125 de lei acordată de către stat poate fi utilizată exclusiv pentru achiziționarea produselor alimentare.

Beneficiarii sunt restricționați să nu folosească aceste fonduri pentru achiziționarea de băuturi alcoolice sau țigări.

Cine beneficiază de tichete sociale înainte de Paște

Tichetele sociale vor fi distribuite prin intermediul Poștei Române, următoarelor categorii:

  • Românii care au un venit minim de incluziune, stabilit în baza Legii 196/2016;
  • Persoane cu handicap grav, accentuat sau mediu;
  • Pensionarii care au venituri proprii, nete, mai mici sau egale cu 1.450 de lei;
  • Pensionarii care au un venit mai mic sau egal decât pensia socială minimă, stabilită prin lege;
  • Persoane cu venituri nete cuprinse între 1.282 de lei și 1.450 de lei;
  • Persoane care au peste 60 de ani și nu au nicio sursă de venit declarată.

Un detaliu extrem de important este că un beneficiar nu poate primi mai mult de un tichet. Chiar dacă se încadrează în mai multe categorii, legea spune clar că nu are voie să primească decât 125 de lei din partea statului.

Banii vor ajunge, cel târziu, pe data de 26 aprilie 2024, în toate locurile din România, dar un detaliu la care nu s-au gândit autoritățile este că unii beneficiari ar putea fi catolici, iar Paștele Catolic din anul 2024 se va sărbători pe data de 31 martie. Doar cei care sunt ortodocși se vor bucura, real vorbind, de sumă, pentru că Paștele Ortodox se va celebra pe 5 mai.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel