Din cuprinsul articolului
Se apropie de 70 de ani, dar pare neschimbat de 20… Secretul lui Victor Pițurcă este dieta: „Sunt două ingrediente…”. Iată ce dezvăluie Piți, fost selecționer și fotbalist:
Fostul selecționer Victor Pițurcă se apropie de 70 de ani, dar se menține impecabil. Nici măcar părul nu-i albește, ca să nu mai vorbim de îngrășat, riduri etc.
Cum reușește Victor Pițurcă să se mențină așa la 66 de ani? Fostul selecționer al echipei naționale a României acordă o atenție deosebită alimentației, dar și sportului.
Parcă neschimbat în ultimii 20 de ani, fostul antrenor a explicat de ce își menține un aspect atât de tânăr.
Invitat în podcastul Tare de tot, Piți a explicat secretul său. La începutul lui 2020 a luat o pauză de la fotbal, dar nu şi de la antrenamentele menite să-i păstreze tonusul şi fizicul care l-a consacrat.
„Am făcut glume pe seama asta. Probabil e și ereditar și pe urmă sunt două ingrediente foarte simple: faci sport și mănânci puțin. Nu bagi în tine cu nemiluita. Mai am și eu zile când mănânc, dar în general mănânc foarte puțin”.
Fostul selecţioner mănâncă numai produse bio pe care le ia chiar din propria fermă, din satul Islaz, comuna Brăneşti, din imediata apropiere a Bucureştiului.
„Și legume, și carne. Din comerț nu mănânc. În România se aduc fructele, legumele de cea mai joasă calitate. Pe România trage toată lumea”, a spus fostul selecționer.
„În fiecare zi merg la pădure, 7, 8, 10-12 kilometri. Acasă, gimnastică, dimineața, seara”, a mai povestit el.
Victor Pițurcă mănâncă cu preponderență doar produse de la ferma sa, printre care carne, lapte și ouă, și nu consumă niciodată alimente procesate, de la magazine.
”Mănânc normal, nimic secret, așa, în mod deosebit… Mănânc normal, ca un om normal, câte puțin. Dar mereu mâncare de calitate, adică din asta mai țărănească, așa cum sunt eu.
Eu nu mănânc decât de la ferma mea, carne, ouă și lapte de țară, nu cumpăr din magazine nimic. Și m-am lăsat de fumat de foarte mulți ani”, explică Victor Pițurcă citat de Realitatea Sportivă.
Victor Pițurcă este liber de contract din ianuarie 2020, de când s-a despărțit de Universitatea Craiova, însă fostul selecționer al echipei naționale a României nu s-a grăbit să își găsească un nou angajament.
În tinerețe, Pițurcă a făcut parte din lotul echipei Viitorul Scornicești fiind apoi transferat la marea echipă a Stelei, care în 1986 câștiga Cupa Campionilor Europeni, în premieră pentru un club din Estul Europei.
A câștigat de asemenea Supercupa Europei cu Steaua, după un meci din 1987 cu Dinamo Kiev.
În sezonul 1987–1988, Victor Pițurcă a marcat 34 de goluri în Campionatul României și a câștigat trofeul „Gheata de Bronz” a Europei, fiind devansat de către turcul Tanju Çolak (Galatasaray Istanbul) – 39 de goluri, și de danezul John Eriksen (Servette Geneva) – 36 goluri.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…