Sari la conținut

Se anunță colapsul sistemului de medicină de familie? „Dragi pacienți, veți rămâne singuri!”

medici
sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Principalele organizații profesionale ale medicilor de familie din toată țara denunţă faptul că autorităţile au redus cu 25% alocarea bugetară pentru anul 2024, faţă de 2023.

Biroul Executiv al SNMF – Asociaţia Societatea Naţională de Medicina Familiei/Medicină Generală atrage atenția că medicii de familie sunt singurii care pot interveni în starea de sănătate a întregii populaţii.

Medicii de familie, singura categorie socială cu veniturile diminuate de Guvern

Medicii de familie transmit un mesaj și cer Guvernului, Parlamentului, Ministerului Sănătății și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate să ia urgent măsuri pentru rezolvarea problemelor grave cu care se confruntă asistența medicală primară din România.

„Într-un sistem sanitar nefuncţional, care este cârpit pe ici pe colo, cât să nu se risipească de tot, autorităţile au identificat segmentul de care se pot lipsi: medicina de familie”, se arată într-un comunicat al SNMF.

„Deja avem deficit major de medici de familie, iar diminuarea veniturilor cabinetelor, prin adoptarea măsurilor menţionate mai sus, va agrava şi mai mult acest deficit, totul, în contextul în care Centrele de Permanenţă funcţionează cu bani aduşi de acasă de colegii noştri, ei nefiind încă plătiţi pentru perioada octombrie – decembrie, iar suspendarea activităţii în aceste centre ar bloca Unităţile de Primiri Urgenţe sau în contextul în care toate cabinetele medicilor de familie au fost plătite pentru luna noiembrie în cuantum de doar 40%.

Drept urmare, este imperios necesar ca guvernanţii să adopte măsuri care să remedieze aceste situaţii şi nicidecum să reducă drastic finanţarea deja deficitară a acestui segment al sistemului de sănătate”, se subliniază.

România ocupă „cele mai ruşinoase locuri” când vine vorba despre starea de sănătate.

„În aceste condiţii, guvernanţii găsesc că este momentul să îngroape şi mai mult, dacă se putea, sistemul sanitar, prin scăderea finanţării medicinei de familie, prin îngroparea medicilor de familie în activităţi birocratice inutile, prin menţinerea unui sistem informatic nefuncţional”, se continuă.

Medicii de familie aduc bani de acasă

Medicii de familie atrag atenția că deficitul de personal în medicina de familie este deja major, iar diminuarea veniturilor cabinetelor prin decizia guvernanților va agrava și mai mult acest deficit.

„Centrele de Permanenţă funcţionează cu bani aduşi de acasă de colegii noştri, ei nefiind încă plătiţi pentru perioada octombrie-decembrie, iar suspendarea activităţii în aceste centre ar bloca Unităţile de Primiri Urgenţe”, iar cabinetele medicilor de familie au fost plătite pentru luna noiembrie cu doar 40%, semnalează și reprezentanții SNMF, subliniind că „este imperios necesar ca guvernanţii să adopte măsuri care să remedieze aceste situaţii şi nicidecum să reducă drastic finanţarea deja deficitară a acestui segment al sistemului de sănătate”.

În contextul în care România ocupă „cele mai ruşinoase locuri” când vine vorba despre starea de sănătate, mai spun medicii, „guvernanţii găsesc că este momentul să îngroape şi mai mult, dacă se putea, sistemul sanitar, prin scăderea finanţării medicinei de familie, prin îngroparea medicilor de familie în activităţi birocratice inutile, prin menţinerea unui sistem informatic nefuncţional”.

SNMF acuză guvernanții de joc dublu

Reprezentanţii SNMF acuză guvernanţii de „joc dublu”. Autorităţile române fac promisiuni şi îşi iau angajamente dar, în realitate, depun eforturi susţinute ca aceste angajamente să rămână doar pe hârtie şi să nu poată fi implementate.

„În faţa autorităţilor internaţionale (care ştiu că prima verigă pentru salvarea sistemului şi îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei este medicina de familie), autorităţile române fac promisiuni şi îşi iau angajamente dar, în realitate, depun eforturi susţinute ca aceste angajamente să rămână doar pe hârtie şi să nu poată fi implementate. Birocraţia a rămas aceeaşi în medicina primară, deşi există mijloace identificate de reducere a acesteia, ceea ce ne face să ne întrebăm: de ce şi pentru ce se doreşte acest blocaj?”, arată SNMF.

„Dorim să vă atragem atenția încă o dată, la faptul că nerezolvarea problemelor mai sus menționate vă face răspunzători de prăbușirea sistemului medical pornind de la fundamentul lui, asistența medicală primară, cu efect negativ asupra pacienților”, subliniază Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie.

„Dragi pacienţi, cereţi-vă drepturile, accesul nediscriminator la serviciile medicale, pentru că, încet, dar sigur, veţi rămâne singuri! Deja aproape un sfert dintre medicii de familie au peste 65 de ani, colegi care încă profesează şi se încăpăţânează să supravieţuiască, deşi nu ştim însă cât vor mai rezista, iar în locul lor nu vine nimeni în astfel de condiţii!”, avertizează și SNMF.

Se anunță colapsul sistemului de medicină de familie?

Medicii de familie atrag atenția că medicina primară a fost supusă subfinanţării de ani de zile. Prin necorelarea veniturilor cabinetelor cu creşterile salariale ale medicilor din sistemul bugetar, s-a creat o discriminare, chiar în interiorul sistemului medical.

„Ne exprimăm certitudinea şi totodată speranţa că decidenţii politici din România vor avea înţelepciunea de a nu afecta şi mai grav situaţia sistemului de medicină de familie printr-o reducere a finanţării lui, pentru că astfel vor contribui la colapsul acestui segment medical şi vor răspunde în faţa populaţiei României în legătură cu asigurarea nediscriminatorie a accesului la serviciile de asistenţă medicală primară”, se mai subliniază în comunicat.

Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF) este organizaţia profesională naţională a medicilor de familie din România. Obiectivul SNMF este de a contribui la asigurarea continuităţii şi coerenţei politicii de asistenţă medicală primară în România.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel