Sari la conținut

Scrisorile disperate ale dependenţilor de droguri către Ministerul Sănătăţii

centru de dependenți de droguri
Sursă foto: arhivă Doctorul ZIlei
Se deschid opt centre pentru dependenți de droguri

Ministerul Sănătăţii a primit deja 275 de astfel de scrisori şi alte sute de persoane sunt hotărâte să trimită, acest apel de sprijin pentru o urgenţă de sănătate publică şi supravieţuire.

 

Domnule Ministru,

Noi, semnatarii acestei scrisori, consumatori de droguri, cetățeni, pacienți, oameni care vor să supraviețuiască și să primească un tratament,

vă solicităm:

1. să nu ne ignorați

2. să ne asigurați tratament așa cum se asigură în toate țările civilizate – accesibil în mod real, ținând cont de nevoile noastre sociale și medicale

3. să nu lăsați bolile transmisibile să se extindă și mai mult printre consumatorii de droguri injectabile, adică să asigurați măcar materiale de protecție

4. să sprijiniți organizațiile nonguvernamentale care ne ajută să supraviețuim, nu doar centrele de stat care niciodată nu au locuri și care la prima greșeala ne dau afară, pe stradă, înapoi la droguri.

Dat fiind că programele de schimb de seringi și de substituție cu metadonă ale ARAS – Asociația Română Anti-SIDA – riscă să se închidă în iunie din cauza lipsei oricărei finanțări publice, vă solicităm să găsiți urgent o soluție pentru noi, peste 3000 de oameni. Și pentru comunitățile din care facem parte.

Știm că această soluție este în responsabilitatea Ministerului Sănătății, asumată față de cetățeni și față de întreaga Europă.

Conform studiilor şi statisticilor oficiale din 2012, din cei 17.000 de consumatori de droguri injectabile care trăiesc în Bucureşti, aproape 80% au hepatita C, iar 390 au fost diagnosticaţi cu HIV. 31% dintre cazurile de infecţie cu HIV diagnosticate în 2012 la nivel naţional s-au infectat prin consum de droguri injectabile.

În Bucureşti, serviciile sunt insuficiente faţă de nevoi: 1.000 de locuri în tratamentul de lungă durată al dependenţei şi 3.000 de consumatori incluşi în programele stradale de prevenire HIV, potrivit ARAS (Asociaţia Română Anti-SIDA)

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel