Scrisoare emoţionantă a unui pacient, internat timp de peste 4 luni la ATI

Un pacient internat timp de 135 de zile la secția ATI a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Pius Brînzeu” din Timişoara a dezvăluit într-o scrisoare experiența pe care a avut-o pe parcursul spitalizării: am fost tratat ca un „OM”, nu ca un „CAZ” oarecare. 

Medicii de la Timișoara au avut încredere în pacient, chiar dacă alți medici nu i-ar fi dat șanse prea mari de supraviețuire.

„Gândurile vin din inima care bate ca semn de mulțumire și sinceră apreciere pentru tot ce ați făcut pentru mine, atât din punct de vedere medical dar și uman: Pentru tot interesul dat și credința că împreună vom reuși, când poate alți medici au fost sceptici și nu mi-au acordat prea multe șanse de supraviețuire”, scrie pacientul în scrisoarea adresată medicilor de la Timișoara.

„Pentru că ați căutat și apelat la tratamente nonconformiste care s-au dovedit a-mi fi de un real folos în vindecare, pentru micile surprize cum ar fi un hamburger, o pizza cadou sau chiar pentru îmbrăcăminte, ca să nu mă simt doar ca un simplu pacient”, arată pacientul în scrisoarea pe care a transmis-o medicului Dorel Săndesc, potrivit antena3.ro.

A fost tratat ca un ”OM”

Pacientul le-a scris medicilor că apreciază, mai mult ca orice, faptul că a fost tratat ca un om, nu ca un simplu caz medical.

Sursă foto: Getty Images

Scrisoarea integrală

„Sunt Pela Emanuel-Ovidiu, dar toți mă știu ca fiind MANU și scriu aceste rânduri în a 135-a zi de la internarea mea în secția ATI, Casa Austria.

Gândurile pe care le voi așterne pe această foaie de hârtie vin din inima care bate ca semn de mulțumire și sinceră apreciere pentru tot ce ați făcut pentru mine, atât din punct de vedere medical, dar și uman:

Pentru tot interesul dat și credința că împreună vom reuși, când poate alți medici au fost sceptici și nu mi-au acordat prea multe șanse de supraviețuire;

-pentru că ați căutat și apelat la tratamente nonconformiste care s-au dovedit a-mi fi de un real folos de vindecare;

-pentru „micile surprize”, cum ar fi un hamburger, o pizza cadou și chiar pentru îmbrăcăminte, ca să nu mă simt doar un simplu pacient;

-aș vrea să vă mai mulțumesc pentru tot ce ați făcut „în ascuns”, lucruri nespuse, nevăzute pe care poate nu le voi ști niciodată, dar care mi-au fost atât de binevenite și de folos;

-pentru că am fost tratat în toată acea perioadă ca un „om”, nu ca pe un „caz” oarecare;

-și, nu în ultimul rând, vă sunt și voi fi pentru totdeauna mulțumitor și profund recunoscător că, de fapt”, ați fost „instrumentul prin care Dumnezeu a lucrat în mod miraculos la vindecare și restauarre în trupul meu frânt.

Pentru tot și pentru toate, mă închin cu respect și deosebită considerație, cu mii de mulțumiri”, se arată în scrisoare.

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

5 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

6 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

6 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

6 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

7 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

7 ore ago

Citeste si: