Sari la conținut

Schizofrenia nu se vindecă dar poate fi tratată. Ce opțiuni terapeutice există?

Din cuprinsul articolului

Un nou studiu pan-european, comandat de compania Janssen, subliniază necesitatea unui grad mai mare de educație și a dialogului deschis cu privire la opțiunile terapeutice pentru schizofrenie.

În Ziua Mondială a Sănătății Mintale, Janssen anunță rezultatele unui studiu paneuropean: „Discuții despre tratamentul schizofreniei: Un studiu care a inclus pacienți și aparținători”. Studiul la care au participat 166 de adulți care trăiesc cu schizofrenie și 468 de aparținători este realizat de agenția independentă de studii de piață Fieldwork International (parte a Ipsos MORI) și a cercetat gradul de conștientizare, sentimentele și preferințele în privința tratamentului.

Studiul a fost efectuat în 12 țări din Europa (Austria, Belgia, Danemarca, Franța, Germania, Italia, Olanda, Rusia, Spania, Suedia, Elveția și Marea Britanie) și a subliniat principalii factori care afectează liniștea sufletească a aparținătorilor, cum ar fi impactul acestei afecțiuni asupra vieții cotidiene, potențialele recăderi/spitalizări și obținerea unui suport în afară de medicație. 94% au afirmat că i-au reamintit persoanei pe care o îngrijesc să își ia medicamentele, iar în cazul a 49% acest lucru s-a întâmplat frecvent. “Îngrijirea unei persoane cu schizofrenie are un impact semnificativ asupra vieții aparținătorului”, afirmă Miia Männikko, Președintele Federației europene a familiilor persoanelor cu tulburări mintale. “Aceste date susțin rezultatele studiului nostru care a subliniat faptul că 1 din 5 aparținători se simt atât de obosiți, încât nu mai pot funcționa adecvat. Este esențial ca aparținătorii să fie educați și în privința opțiunilor terapeutice disponibile, astfel încât aceștia să poată ajuta la susținerea unei decizii informate privind planul de tratament personalizat”.

Pe de altă parte, pacienții întâmpină probleme în ceea ce privește adaptarea la stilul de viață pe care îl impune o boală psihică. De aceea, cei mai mulți necesită sprijin și consiliere, astfel încât să înțeleagă situația și modalitățile prin care planul lor de tratament îi ajută să aibă o viață mai ușoară. Cu toate acestea, cele mai multe persoane afectate de boli psihice nici nu cunosc variantele alternative de tratament:

 23% sunt nemulțumiți de tratamentul pe care îl urmează (14% dintre ei sunt foarte nemulțumiți) și își doresc un alt plan de tratament;

 27% nu știu care sunt tratamentele pentru schizofrenie disponibile;

 21% nu au discutat cu nimeni tratamentele alternative înainte să înceapă tratamentul pe care îl urmează.

Pentru tratarea schizofreniei sunt disponibile acum diferite opțiuni, de la tratamentele cu administrare zilnică pe cale orală, până la cele injectabile cu eliberare prelungită. Avantajele celor injectabile sunt că dau libertate pacienților (nu au grija medicamentelor în fiecare zi, ci doar o dată pe lună) și, în plus, întrucât injecița o face medicul, există un control mai bun al tratamentului.

“În sprijinul pacienților, dar și al familiilor lor, din anul 2014 există platforma online www.schizofrenia.ro al cărei scop este acela de a oferi informații relevante despre această boală. Platforma este construită de specialiști în sănătatea mintală și este ușor de utilizat datorită design-ului simplu și intuitiv. Platforma conține informații despre semnele bolii, opțiuni terapeutice, dar și un modul interactiv unde specialiștii pot răspunde întrebărilor utilizatorilor.

Paralel funcționează și o pagină de facebook asociată platformei. În cadrul platformei, o dată cu lansarea campaniei Anti Stigma, a fost creată o secțiune specială dedicată acestui subiect.” spune Conferențiar Doctor Maria Ladea, președinte al asociației Inomedica. “Schizofrenia este o afecțiune complexă care poate avea un impact profund atât asupra persoanelor afectate, cât și asupra aparținătorilor acestora. Este important ca toate părțile implicate să conștientizeze opțiunile disponibile. Tratamentul trebuie să fie adaptat cerințelor individuale pentru a sprijini persoana afectată să ducă o viață împlinită” spune Jane Griffiths, Director Janssen. Compania Janssen are o moștenire îndelungată în domeniul neuroștiințelor și este dedicată îmbunătățirii vieții persoanelor care trăiesc cu tulburări mintale. În urmă cu peste 60 de ani, Janssen a descoperit unul dintre primele tratamente pentru schizofrenie și continuă să investească în lărgirea opțiunilor terapeutice și în susținerea nevoilor persoanelor afectate de tulburări mintale grave.

Despre schizofrenie

Date oferite de către Conf. dr. Maria Ladea Schizofrenia este o afecțiune complexă a creierului, care afectează aproape 1% din populația globului înainte de vârsta de 60 de ani.

În acest moment nu există niciun tratament care să vindece boala, dar există planuri de tratament care le poate face pacienților viața mai ușoară, în unele cazuri permițându-le chiar să meargă la cursuri sau la serviciu, să fie independenți și să aibă relații sociale pe termen lung.

Cu toate acestea, în unele cazuri, pacienții se confruntă cu probleme semnificative asociate cu simptomele bolii, uneori ajungând chiar să refuze tratamentul. Nu există o cauză unică a schizofreniei. Se consideră că diferiți factori care acționează împreună contribuie la dezvoltarea acestei afecțiuni. Se pare că sunt importanți atât factorii genetici, cât și cei de mediu .

Simptomele de schizofrenie pot include halucinații, idei delirante, absența răspunsului emoțional, retragere socială/depresie, apatie și absența energiei sau a inițiativei . În mod tipic, schizofrenia este o afecțiune cronică, care durează toată viața, însă există tratamente care pot fi benefice.

Ghidurile clinice recomandă ca pachetul optim de tratament să fie reprezentat de o combinație de medicamente antipsihotice și psihoterapie, psihoeducație și auto-ajutor. Tratamentul eficace le poate permite persoanelor care suferă de această tulburare să se bucure de o viață mai împlinită, completă, ce poate include revenirea la locul de muncă sau la studii, traiul independent și reluarea relațiilor sociale care, la rândul lor, pot sprijini procesul de recuperare.

Deși schizofrenia nu se vindecă, aceasta poate fi o afecțiune medicală tratabilă și controlabilă și sunt disponibile tratamente care le permit persoanelor cu schizofrenie să își țină simptomele sub control și să poată evita recăderile.

Tratamentele psihologice, de exemplu terapia cognitivcomportamentală sau psihoterapia suportivă, pot reduce simptomele și pot crește nivelul de funcționare. Tratamentul farmacologic poate fi eficace pentru mulți pacienți și mai ales în cazul în care este inițiat precoce în evoluția bolii.

Opțiunile farmacologice includ medicamente cu administrare zilnică și alternative injectabile cu eliberare prelungită, care pot fi administrate la intervale de timp diferite, în funcție de medicamentul specific care a fost ales. Majoritatea persoanelor vor necesita tratament continuu pentru a evita apariția recăderilor.

Tratamentele injectabile cu eliberare prelungită cresc intervalul de timp dintre administrări și s-a demonstrat că prezintă beneficii la anumite persoane cu schizofrenie care pot uita să-și administreze zilnic medicamentele antipsihotice. Acestea pot asigura aparținătorii și profesioniștii în domeniul sănătății că medicamentul a fost administrat și, de asemenea, le pot oferi pacienților un grad mai mare de independență, deoarece se pot concentra mai puțin asupra administrării medicamentelor.

Adesea, cel mai eficace tratament este reprezentat de o combinație de intervenții farmacologice și non-farmacologice. În afară de controlul simptomelor, tratamentul eficace le poate permite persoanelor afectate de această tulburare să se bucure de o viață echilibrată, ceea ce poate include revenirea la muncă sau la studii, traiul independent și reluarea relațiilor sociale. Simptome: Pozitive Idei delirante, halucinații, tulburări ale gândirii și tulburări de mișcare Negative Aplatizare emoțională sau absența exprimării emoționale, retragere socială, lipsă de motivație Cognitive Dificultăți privind prioritizarea sarcinilor, organizarea gândirii și anumite tipuri de memorie Afective Dispoziție depresivă, insomnii, scăderea apetitului alimentar, a interesului și a capacității de concentrare, sentimente de inutilitate, vinovăție și anxietate, precum și alte simptome din sfera afectivă

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel