Din cuprinsul articolului
Schimbare radicală în Codul Muncii. Siguranța și bunăstarea angajaților la locul de muncă sunt esențiale pentru un echilibrul profesional. Ministerul Muncii propune o modificare în Codul Muncii printr-un proiect legislativ care clarifică definiția hărțuirii și introduce noi obligații pentru angajatori.
Definirea hărțuirii la locul de muncă
Ministerul Muncii dorește prevenirea hărțuirii și posibilitatea angajaților afectați de a solicita schimbarea locului sau tipului de muncă.Măsura vizează protejarea salariaților împotriva comportamentelor abuzive și crearea unui mediu de lucru sigur și respectuos pentru toți.
Legislația actuală interzice orice formă de discriminare sau hărțuire la locul de muncă
Conform Codului Muncii, sunt interzise discriminarea directă sau indirectă, hărțuirea și victimizarea angajaților pe motive ce includ rasa, etnia, religia, genul, vârsta, orientarea sexuală, dizabilitățile sau convingerile politice.
Proiect legislativ care detaliază mai clar ce înseamnă hărțuirea și violența la locul de muncă
„Violența și hărțuirea în domeniul raporturilor de muncă se referă la comportamente și practici inacceptabile, sau amenințări cu comportamente și practici inacceptabile, indiferent dacă au loc în mod izolat sau repetat, care lezează demnitatea unei persoană sau duc la creaea unui mediu intimidant, ostil, degradant, umilitor sau ofensator sau au scopul de a genera, generează sau pot genera un prejudiciu fizic, psihologic, sexual sau economic”, conform proiectului de modificare a Codului Muncii.
Codul Muncii.Proiectul de lege stabilește clar spațiile unde pot apărea situații de hărțuire sau violență în raporturile de muncă.
Aceste prevederi lărgesc semnificativ sfera în care poate fi recunoscută hărțuirea profesională, oferind mai multă protecție salariaților.
Noi obligații pentru angajatori
![loc de munca](https://www.doctorulzilei.ro/wp-content/uploads/2024/03/loc-de-munca-femei.jpg)
- Conform propunerii legislative, companiile vor trebui să desemneze cel puțin un angajat responsabil cu prevenirea și combaterea hărțuirii și violenței la locul de muncă. Această sarcină va fi inclusă în fișa postului persoanei desemnate, iar rolul său va fi acela de a monitoriza și preveni astfel de situații.
- În cazul în care un angajat este victimă a hărțuirii sau violenței la locul de muncă, acesta va avea posibilitatea de a solicita modificarea locului de muncă sau a tipului de activitate desfășurate, astfel încât să fie protejat de agresor.
Măsuri de prevenire și protecție în domeniul securității muncii
- Adoptarea și implementarea unei politici clare privind hărțuirea și violența la locul de muncă, elaborată în consultare cu sindicatele sau reprezentanții angajaților. Aceasta va include un mecanism confidențial de raportare a incidentelor.
- Introducerea în regulamentul intern a unor reguli clare pentru prevenirea și combaterea acestor fenomene, precum și evaluarea riscurilor psihosociale asociate.
- Identificarea și evaluarea riscurilor de violență și hărțuire la locul de muncă, inclusiv a celor generate de terți, și aplicarea unor măsuri pentru protejarea angajaților.
- Organizarea de sesiuni de instruire pentru angajați, astfel încât aceștia să fie informați despre riscurile asociate hărțuirii și măsurile de prevenție disponibile.