Categories: Ştiri sănătate

Schimbare în sistemul de sănătate. Se poate deconta doar un singur serviciu de același tip pe zi

Din cuprinsul articolului

Schimbare majoră în sistemul de sănătate. Casa Națională de Asigurări de Sănătate anunță o schimbare importantă. Medicul de specialitate nu poate raporta în aceeaşi zi acelaşi tip de serviciu medical de două ori, pentru acelaşi pacient.

„Casele de asigurări de sănătate decontează medicilor de specialitate din specialităţile clinice, planificare familială şi îngrijiri paliative în ambulatoriu contravaloarea serviciilor medicale decontate prin tarif pe serviciu medical exprimat în puncte prevăzute în anexa nr. 7 la ordin, dacă aceste servicii sunt efectuate în cabinetele medicale în care aceştia îşi desfăşoară activitatea şi interpretate de medicii respectivi, luând în calcul numărul de puncte aferent fiecărui serviciu medical şi valoarea stabilită pentru un punct. Casa de asigurări de sănătate decontează un singur serviciu medical/procedură diagnostică/terapeutică/tratamente/ terapii pentru un CNP/zi”, se arată în proiectul de act normativ.

CNAS dă ca exemplu un pacient care se prezintă la o consultație în ambulatoriul de specialitate la medicul cardiolog. Acesta efectuează consultația și, dacă apreciază necesar, îi poate efectua unul sau mai multe servicii. De exemplu, efectuează un EKG și/sau măsoară indicele de presiune gleznă/braț.

Consultația și serviciile efectuate se raportează de medic în vederea decontării. Pacientul respectiv se poate prezenta în aceeași zi și la o altă specialitate medicală din ambulatoriu, de exemplu la dermatologie.

Medicul dermatolog îi acordă consultația și, dacă apreciază necesar, îi efectuează și servicii, cum ar fi, de pildă, testul cutanat cu agenți fizici și/sau examinarea cu lampă Wood. Medicul dermatolog raportează în vederea decontării consultația și serviciile efectuate.

„Prin urmare, din exemplul de mai sus, este evident că nu există o îngrădire, o limitare a decontării serviciilor medicale efectuate de medicul din ambulatoriul de specialitate, cu privire la tipul serviciilor medicale necesare pacientului”, arată reprezentanții CNAS, citat de Antena 3.

Se reduce numărul de servicii medicale

Reglementarea se referă la faptul că medicul de specialitate nu poate raporta în aceeaşi zi, acelaşi tip de serviciu medical de două ori, pentru acelaşi pacient, cum ar fi două EKG-uri pentru același pacient în aceeași zi.

Serviciile medicale ambulatorii trebuie să rămână cât mai accesibile pacienților, precizează Ministerul Sănătății.

„Referitor la informațiile apărute în presă privind noul contract cadru elaborat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ce ar viza reducerea numărului de servicii medicale decontate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, facem următoarea precizare: Ministerul Sănătății rămâne consecvent în sensul că serviciile medicale ambulatorii trebuie să rămână cât mai accesibile pacienților.
Această poziție a Ministerului Sănătății va fi susținută ferm în discuțiile cu reprezentanții Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, după publicarea pe site-ul acestei instituții a proiectului noului contract cadru elaborat de specialiștii CNAS”, transmite Ministerul Sănătății.

Recent Posts

Mare atenție! Boli netratate care pot duce la cancer: Trebuie obligatoriu să mergem la MEDIC

Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…

15 minute ago

Acest mineral trebuie consumat pentru combaterea demenței. Nu trebuie să lipsească din aportul zilnic!

În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…

44 de minute ago

Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Companiile și oamenii valoroși din sistemul sanitar din România

Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…

54 de minute ago

Cum să îți dai seama dacă ți s-au făcut vrăji: 3 semne de avertizare

Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…

o oră ago

Vine URGIA în România. Vremea o ia razna în zilele următoare! Prognoza ANM modificată

De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…

2 ore ago

E dezastru pentru ele! 3 zodii vor face o greșeală teribilă până la sfârșitul lunii noiembrie 2024

Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…

2 ore ago

Citeste si: