Categories: Ştiri sănătate

SCANDALUL MOMENTULUI! George Buhnici, declaraţii halucinante: „Mai daţi pe la sală, fetelor! Eu am noroc că am o nevastă care arată ca o minoră”! Godină îi dă replica: „Să vă fie ruşine, măgarilor care sunteţi!“

George Buhnici, celebru pentru vlogurile sale despre ultimele tendințe în tehnologie, s-a trezit în mijlocul unui scandal după un interviu acordat pentru emisiunea XNS.

În urma participării la festivalul Neversea, acesta și-a dat cu părerea despre aspectul fizic al fetelor care se afișează în costum de baie „cu celulită și vergeturi”.

George Buhnici a afirmat că ”mi se pare că ar trebui să le spunem oamenilor din jurul nostru când arată bine că arată bine şi am văzut fete care arată foarte bine aici”.

”Am văzut şi fete care nu arată bine şi nu aş vrea să se interpreteze, dar suntem la festival şi putem da vina pe orice. E după ora la care puteam să şi fi consumat, habar n-am. Dar, serios, mai mergeţi pe la sală, fetelor!

Venim la mare ca să vedem piele şi aş vrea ca pielea aia să nu aibă vergeturi.

Deci, dacă ați investi în săliță cât investiți în tatuaje, cred că am fi toți mai bine. Încurajez pe toată lumea să dea un pic pe la sală. Pentru că de ce? Dacă vrei să vii la mare, îmi arăți piele și sigur vrei să ne împrietenim, ar trebui să mă convingi și cu altceva decât cu decolteul” a spus Buhnici la Antena Stars.

Vloggerul a continuat afirmând că „şanşa vieţii mele e o soţie care arată ca o minoră”. ”Eu am norocul că am o soţie care arată ca o minoră. Asta e şansa vieţii mele, jur. Uită-te la ea! Câţi ani îi dai?”, a spus George Buhnici, la XNS.

Reacțiile nu au întârziat să apară

Marian Godină împărtăşeşte cu prietenii virtuali toate experienţele pe care le trăieşte. De puţin timp este tatăl unei fetiţe, lucru care, spune el, l-a făcut să-şi dea seama câte eforturi face soţia sa pentru creşterea micuţei, deşi amândoi sunt implicaţi în acest proces.

„Dacă a fi mafiot înseamnă să nu schimbi scutece, să nu împingi la căruţ, să nu-i faci băiţă bebeluşului, să nu-i dai biberon, atunci nu-s mafiot. Apropos, nici nu-mi doresc să fiu mafiot. Lăsându-mă pe mine la o parte şi comentariile în care eram atât de lăudat pentru «eforturile» mele, vreau să vă spun că greul e dus de Georgiana, iar asta cred că e valabil în orice familie. Mama este baza, oricât de mult mi-aş dori eu să împart sarcinile în mod egal, ba chiar să mă ocup eu mai mult”, a scris Godină.

„Mama duce cele nouă luni de sarcină, ea adoarme cu dureri lângă soţul neputincios, ea este cea care trece prin greul naşterii. Tot ea este cea care pune câteva kilograme în plus, eventual nişte celulită pe coapse, spre dispreţul vreunui beţivan aflat la mare „pentru a se uita după ţâţe şi buci”, a precizat poliţistul.

Marian Godină spune la final că „mamele merită toată aprecierea şi respectul nostru, iar dacă vreodată le comentaţi mamelor voastre, să vă fie ruşine, măgarilor care sunteţi voi măgari! Valabil şi pentru mine”.

Răspunsul lui Buhnici la câteva ore de la izbucnirea scandalului

La prânz, pe blogul personal buhnici.ro, vloggerul a scris un răspuns în care încearcă să justifice afirmațiile făcute despre soția lui, cât și despre femeile pe care le văzuse în sejurul pe litoral. În interviu își lăudase soția că „arată ca o minoră” și le trimitea la sală pe fetele care se expun la mare da „nu arată bine”.

„Pedofilia este o crimă. Obezitatea, o problemă de sănătate publică. Sunt norocosul soț al unei femei frumoase, alături de care trăiesc de prin 2007.

La cât mă pricep eu, femeilor le place să fie admirate, respectate, să primească flori și complimente. Să îi spui unei femei că arată mai tânără decât vârsta din buletin este ceea ce își doresc marea majoritate, mai ales după vreo 30 de ani. În cazul soției mele, chestia asta se vede. E meritul ei că se îngrijește iar asta m-a motivat și pe mine în ultimii ani să revin de la vreo 100 de kilograme spre o siluetă… normală.

Însă nu despre asta e scandalul zilei. Ci despre faptul că aș încuraja pedofilia și că aș fi misogin. Să le luăm pe rând. Nu e prima dată când îmi complimentez soția că arată mult mai tânără. O fac constant, am făcut-o și acum vreo trei ani când am spus că arată ca o minoră într-o postare pe Instagram. Era evident o metaforă. Dacă o spune un comediant, e umor? Dacă o spun eu, de ce devine altceva decât o glumă, fie ea și de slabă calitate? Oricine mă cunoaște știe ce relație am cu soția și că nu încurajez pedofilia.

Nu mă așteptam ca, din tot ceea spun și fac, o metaforă să aibă un astfel de succes după un interviu pentru un show de la TV. Interesant este că interviul nici nu a avut succes, nici pe TV și nici online, în prima săptămână după publicare. Acel interviu a fost reîncărcat parțial pe unele grupuri online și amplificat în ultimele două-trei zile. Crezi că sunt paranoic? Mai multe despre asta, la final. Chestiunea de mai sus se leagă însă cu altceva ce am spus în acel interviu. Am criticat public expunerea obezității și celulitei. Nu sunt primul care spune că avem o epidemie de obezitate. O spun medicii și o vedem cu toții. În #IGDLCC am abordat subiectul de mai multe ori cu medici și nu numai. Sunt știri și la TV constant. Cei care încă mai avem curajul să vorbim deschis și să deranjăm corectitudinea politică exagerată trebuie să o spunem deschis. Obezitatea este o problemă națională.

O persoană obeză nu alege să fie obeză dar e treaba noastră ca societate să încurajăm, să motivăm și să punem presiune pentru ca o problemă de sănătate publică să nu devină noua normalitate. Da, am spus că fetele ar trebui să mai treacă pe la sală. Întrebați antrenorii de toate felurile câți copii mai ajung la sport. Am spus-o pe un ton sarcastic, cu ironie, pentru un show de TV și a deranjat. Dar e adevărat.”, a scris George Buhnici.

Recent Posts

Arsenie Boca a avut dreptate! Profeții cutremurătoare despre România care s-au împlinit deja. Ce ne așteaptă în viitor

Arsenie Boca, cunoscut drept „Sfântul Ardealului”, este una dintre cele mai venerate figuri ale ortodoxiei…

17 minute ago

Compania care oferă recompense în bani pentru a ajuta angajații să-și găsească dragostea și fericirea

Compania care oferă recompense în numerar pentru a ajuta angajații să-și găsească dragostea și fericirea…

47 de minute ago

Horoscop RUNE 25 noiembrie-1 decembrie. Mihai Voropchievici anunță zodiile copleșite de cadouri și atenții

Horoscop RUNE 25 noiembrie-1 decembrie. Mihai Voropchievici a prezentat previziunile astrale pentru toate semnele zodiacale,…

o oră ago

Cum să acționezi în cazul unui abuz. Care sunt semnalele internaționale de ajutor pentru victime

Semnalele internaționale de ajutor. Dacă suspectezi că cineva este abuzat, este important să acționezi cu…

2 ore ago

Diana Șoșoacă, anchetată de Poliție, chiar în ziua alegerilor. S-a filmat în cabina de vot

Diana Șoșoacă, anchetată de Poliție, chiar în ziua alegerilor. Poliția Capitalei efectuează verificări după ce…

2 ore ago

„Nu se poate! Nu e adevărat!” Florin Piersic, mesaj cutremurător după mortea lui Gabriel Cotabiță

Devastat de moartea cântărețului Gabriel Cotabiță, la doar 69 de ani, Florin Piersic a transmis…

3 ore ago

Citeste si: