Din cuprinsul articolului
Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), a reacționat în cadrul unei postări pe rețelele sociale cu privire la scandalul în care este implicat preotul Calistrat de la Mănăstirea Vlădiceni din Iași.
„Impostura morală și spirituală răbufnește uneori, inevitabil, prin gesturi și cuvinte nepotrivite sau pur și simplu printr-un act necontrolat de violență. O violență demascată brusc.
Diavolul, cel care inspiră slava deșartă, cel care ațâță plăcerea de a fi adulat public și care ne joacă abil pe degete, inducându-ne imaginea deformată de sine și făcându-ne să credem că am fi cineva important, e, sub masca unui ins cumsecade și hâtru, foarte agresiv și vulgar.
Expresiile predilecte ale diavolului sunt vulgaritatea gureșă, lejeritatea suspectă față de lucrurile cu adevărat importante, parodierea gravității, circul. Spectacolul obscen din jurul propriului sine.
Ca orice desprindere de realitate, ca orice inadecvare la propria măsură, ca orice abolire a măsurii însăși, excesul, insolența, aroganța, nebuneasca luare în deșert a numelui Domnului devin condițiile optime pentru o gravă și rușinoasă prăbușire. Dincolo de care putem ghici un rânjet satisfăcut”, a scris Vasile Bănescu pe Facebook.
„Este absolut regretabil, condamnabil și categoric nu onorează pe nimeni un astfel de gest”, a declarat anterior preotul Constantin Sturzu, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Iașilor. Mitropolia Moldovei a anunțat că va cerceta faptele de care este acuzat preotul.
Preotul Calistrat Chifan de la Mănăstirea Vlădiceni, județul Iași, a fost filmat miercuri seară în timp ce lovește o femeie în curtea bisericii, și declară, căde fapt, doar a împins-o, dar după ce a fost provocat.
Părintele Calistrat, prima reacţie după ce a fost acuzat că a agresat enoriaşe: „Nişte isterice!”
El mai spune că femeia, care între timp a înaintat plângere la poliție împotriva lui, și sora ei au mai creat conflicte la biserică, catalogându-le drept „femei cu probleme de comportament”, care fac „chestii obraznice”. „Mai multă lume a avut tangenţe cu ele. Sunt uşor deviante, sunt două suflete. Dar până la ce limită poţi răbda. Când faci chestii obraznice, doreşti să spurci imaginea mănăstirii. Vii tu o măciucă nemăritată să faci teatru în faţă la câteva sute de oameni”, a declarat părintele Calistrat pentru BZI.
Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…
Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…
De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…
Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…
Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…