Sari la conținut

Scandal după moartea lui Silviu Prigoană. Demers fără precedent făcut de Adriana Bahmuţeanu

Adriana Bahmuteanu si Silviu Prigoana
Sursa foto: Playtech

După moartea lui Silviu Prigoană, Adriana Bahmuţeanu a cerut emiterea unei ordonanţe preşedinţiale prin care instanţa să stabilească faptul că ea este unicul reprezentant al celor doi minori, iar domiciliul lor trebuie să fie la mamă.

Avocata ei a cerut înapoierea copiilor la domiciliul mamei, iar în acest sens a facut si plangeri penale. Mai mult, Bahmuțeanu i-a cerut ajutorul premierului Marcel Ciolacu.

În ultimul an, Adriana Bahmuțeanu a făcut solicitări către judecători pentru a-l obligă pe Silviu Prigoană să îi ducă pe cei doi copii la consiliere psihologică, însă disputele în față judecătorilor între cei doi au început de mult timp.

În cursul anului trecut, Silviu Prigoană este cel care a deschis un proces împotriva Adrianei, cerând ordonanță președințială pentru consilierea psihologică a unuia dintre minori. Pe fond a fost respinsă această cerere, însă a fost admisă de magistrații de la Tribunal.

Silviu Prigoană și Adriana Bahmuțeanu și-au intentat mai multe procese

Și în anul precedent, 2022, cei doi foști soți s-au întâlnit în față magistraților după ce Silviu Prigoană a cerut modificarea programului celor doi minori, iar instanța i-a admis solicitarea. Acest dosar privește programul minorilor de sărbători și în vacanță de vara.

Ultimul dosar în instanță este de această dată deschis de Adriana Bahmuțeanu. Ea a cerut emiterea unei ordonanţe președințiale pentru ca instanța să stabilească că Bahmuțeanu e unicul reprezentant al celor doi minori, iar domiciliul lor trebuie să fie la mamă, fiind singurul părinte în viață.

Avocata Adrianei Bahmuțeanu a precizat că a cerut în mod legal înapoierea copiilor la domiciliul mamei, iar în acest sens a făcut și plângeri penale, relatează Antena 3 CNN.

Sursă foto: Facebook

Mesajul Adrianei Bahmuțeanu către premier Marcel Ciolacu

Adriana Bahmuțeanu i-a scris inclusiv premierului Marcel Ciolacu, pe care îl roagă să o ajute să îşi recupereze copiii.

Stimate domnule Prim Ministru Marcel Ciolacu, vă scrie o mamă îndurerată, cu inima frântă, fiindcă nu-și poate ține în brațe copiii orfani, șocați de moartea subită a tatălui lor, plimbați noaptea prin cimitir într-un ritual macabru și îndoctrinați să mă urască și să stea departe de mine!

Vă scrie o jurnalistă cu experiență de 33 de ani, scârbită de promisiunile deșarte ale politicienilor ce visează autostrăzi suspendate, cai verzi pe pereți, o Românie educată de analfabeți funcționali sau penali ajunși în funcții publice!

Vă scriu în numele celor 500.000 de copii aflați în sărăcie extremă, care se culcă nemâncați sau primesc la cină un colț de pâine cu ceai, dar și în numele celor 2 milioane de copii alienați parental, plimbați de la Ana la Caiafa prin instanțe, înveninați să-și urască proprii părinți și pentru care Statul nu face nimic.

Știu, promisiunile astea de campanie nu fac nici rating la tv, nu aduc nici voturi, la fel cum știu bine că sistemul de protecție al copilului este o instituție pur formală, praf în ochii fraierilor de la UE, unde sunt angajați cei din activul de partid să taie frunză la câini.

Vă scriu în numele milioanelor de copii bătuți, abuzați în propriile familii de părinții toxici, înjurați sau neglijați, vă scriu negru pe alb, tare și apăsat, că e momentul să luați atitudine fiindcă Statul nu face nimic.

Cum ar putea domnule Prim Ministru România să prospere, să fie o oază de stabilitate dacă următoarea generație nu este protejată de către autorități??? Cum am putea crește copii fericiți dacă Statul nu intervine în situațiile de abuz??? Vă scriu în calitate de psiholog care știe că stabilitatea emoțională a unui copil este cheia unei vieți de succes!!!

Va scriu ca să va rog, să va implor să luați măsuri urgențe atât pentru copiii mei sechestrați într-o casă de niște psihopați care sunt în stare de orice pentru bani, pentru avere, care pot înscena și un accident de mașină că să scape de frații mai mici și să le rămână totul pentru ei, va rog să luați măsuri și pentru sutele de copii aflați în situații asemănătoare, ale căror mame sunt la fel de disperate că și mine!!!

Cine răspunde, domnule Ciolacu, dacă băieților mei li se întâmplă ceva???

Vă scriu în numele tuturor părinților care nu își pot ține copiii în brațe fiindcă legea nu se aplică!!! Căci da, legi avem dar doar pe hârtie!!! Va rog să le puneți în aplicare, stă în puterea dumneavoastră!!!

Cu deosebit respect, O mamă disperată”, a scris Adriana Bahmuțeanu pe Facebook.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel