Angajatul firmei de cablu a fost bătut în scara unui bloc din Petroșani, unde trebuia să monteze un dispozitiv de rețea. Fostul președinte al Judecătoriei, deranjat de prezența angajatului de la cablu, l-a lovit pe acesta, în ajutorul lui venind și un doctor, locatar în același bloc, scrie publicația locală Cronica Văii Jiului.
Imaginile filmate de victimă cu telefonul arată că fostul judecător Ioan Dorel Zeteș, vizibil deranjat de angajatul de la cablu, întreabă cine este locatarul la care efectuează lucrarea, iar apoi îl lovește pe acesta, văzând că este filmat.
„Mi-a luat bormașina și a aruncat-o pe jos, moment în care am încercat să filmez, că nu accepta să mă prezint. La un moment dat, și-a ridicat mânecile și m-a lovit. Am rămas surprins. Nu îmi venea să cred! Apoi a doua oară, am parat cu mâna dreaptă și mi-a căzut telefonul și mi s-a spart”, spune angajatul firmei de cablu, Daniel Constantin.
Ulterior, povestește victima, a încercat să fugă însă a fost lovit cu un corp dur, a amețit și a căzut.
Acesta a fost un moment de panică, când fostul judecător a venit și l-a stropit cu apă pe față, iar când și-a revenit l-a plesnit, așa cum se vede din filmări, cu un bidon cu apă, peste față.
„Mă lovește cu bidonul direct în față și am vrut să ies de acolo. Voiam să scap. Iar când am încercat, am văzut că mi se înșiraseră sculele. Aveam patent, niște obiecte și o șurubelniță. Dânsul a luat șurubelnița și a spus că voiam să îl lovesc cu ea și așa se apără acum, dar eu voiam să fug de acolo”, mai spune Daniel Constantin.
Este momentul în care, probabil, din cauza gălăgiei, a ajuns pe scara blocului și medicul Remus Hîrșan. Din păcate, acesta nu vine să îi acorde ajutor omului, ci doar ca să îl agreseze.
„Eu strigam după colegul meu. Că el s-a speriat și a fugit și un domn de vis a vis, care a alergat după colegul meu, a venit spre mine. Și eu am auzit că e doctor și îi cer ajutor. La care
doctorul vine și, în loc să mă scoată de acolo, vine și îmi pune mâna stângă la gât și mi-a dat doi pumni și el”, mai spune angajatul Digi TV.
Nimeni nu i-a sărit în ajutor omului, ba mai mult, el singur a sunat la poliție.
„În data de 20 februarie, la ora 16 și 26 de minute, poliția municipiului Petroșani a fost sesizată prin intermediul serviciului 112, cu privire la faptul că pe scara unui bloc din municipiul Petroșani ar fi avut loc un scandal.
Echipajele au stabilit că doi angajați ai unei societăți pentru deservirea televiziunii prin cablu, în timp ce erau pe casa scării, pentru montarea unui echipament, pe scara blocului, un bărbat de 63 de ani ar fi avut unele replici și dispute cu angajatul acestei societăți, un bărbat de 44 ani, după care s-au agresat reciproc.
În acest caz, polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe”, a declarat Carla Strujan, purtător de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…