Surprizele uimitoare ale lordului karmei Saturn pentru luna martie nu se vor lăsa prea mult așteptate. Luna aceasta este marcată intens și de echinocțiul de primăvară, iar martie debutează în plin apogeu de Mercur retrograd.
Nu putem contesta zguduielile de care tot avem parte de la începutul anului. Iar Mercur retrograd în sensibilul semn al Peștilor ne servește o atmosferă puternic orientată înspre resetare, revizuire, reanalizare. Dacă mai aveți vreun dubiu, fiți siguri: cad măștile!
Din 4 martie, Mercur își mută domiciliul tranzitului său retrograd, reajungând înapoi în logicul și vizionarul Vărsător, unde a mai fost în acest an.
Nu înseamnă că ritmul retrograd dispare, dar grație acestui semn de aer eficient, efectul său se diminuează considerabil. Lucrurile vor deveni clare mental după 9 martie, când Mercur revine la mișcarea directă, dar să nu ne așteptăm la eficiență maximă până la început de aprilie.
Pe 5 martie, planeta iubirii Venus ajunge la ea acasa, in senzualul Taur, unde adora sa fie. Toata lumea se poate simti rasfatata in iubire in cel mai frumos mod posibil. Cu un tranzit asa de fericit al lui Venus, nu se anunta date complicate in calendar sau conflicte sau certi de purtat. In schimb, Venus in Taur ne poate da o stare de lene in care sa ne vina firesc sa zabovim mai mult in pat, fie singuri, fie alaturi de cineva, mai putin conteaza asta cat este importanta aceasta energie a comoditatii ce ne va cuprinde. Pentru unii prinde bine, pe altii ii poate impotmoli. Insa stiind de ea, o gestionam in avantajul nostru.
Luna plina a lunii martie este pe data de 9 si este in zodia meticuloasa a Fecioarei.
Cu totii vom fi atenti la detalii foarte minutioase, ceea ce este un lucru bun pentru a pune la punct ce s-a intarziat sau deteriorat in timpul lui Mercur retrograd. Oricum, energia aceasta a Fecioarei poate trezi in noi si partea anxioasa sau paranoica. Avem nevoie sa ne calmam spiritul cu meditatii, multa odihna si scris ce simtim intr-un jurnal. Din fericire, tot atunci se incheie Mercur retrograd si vom rasufla usurati : comunicarea va curge mult mai usor.
De departe insa, marele eveniment al lunii are loc pe 22 martie cand batranul Saturn, lordul karmei, coordonatorul maturitatii, responsabilitatii, limitarilor, disciplinei intra in Varsator (zodie pe care o conduce alaturi de Uranus) pentru prima data dupa 29 ani. Pana in iulie cand Saturn intra in miscare retrograda, fiecare zodie va avea de-a face cu lectii serioase si sobre despre ce inseamna responsabilitatea personala, ce inseamna asumarea de a fi adult, insa totul, de aceasta data, se va intampla in stilul dictat de energia specifica a Varsatorului si de celalalt coordonator al sau, Uranus cel rebel si surprinzator. De aceea, vom fi chemati sa folosim mijloace neconventionale, futuriste, progresiste, sa fim mult mai mult impreuna cu membrii colectivitatii pentru a fi responsabili si muncitori, iar toate acestea ne vor face sa fim mai puternici si mai destepti pe termen lung. Oricum, se anunta schimbari substantiale pentru tot ce conduce Saturn in harta celor 12 zodii pentru urmatorii 3 ani!
Citeste in continuare cum va fi afectata fiecare zodie in parte…
În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…
Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…
Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…
Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…
Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…