Sari la conținut

Șase boli grave pe care le poți face de la abuzul de alcool

Alcoolul în exces ne afectează grav sănătatea, provocând mari probleme la nivelul inimii, ficatului şi chiar al sistemului nervos. „Nu există alcool bun. Indiferent că este făcut în casă sau e cumpărat, alcoolul ne afectează în funcţie de comportamentul de consum al fiecăruia. Consumul abuziv înseamnă depăşirea a patru unităţi la bărbaţi şi trei unităţi la femei, iar o unitate are 12 g de alcool pur”, explică Mihai Bădică, coordonator Alcocentru din Bucureşti. O unitate înseamnă o bere de 330 de ml, un pahar de vin de 125 ml, sau un shot de votcă sau whiskey. Tot ce depăşeşte aceşti parametri, chiar şi ocazional, reprezintă consum abuziv.

Românii ocupă locul doi în topul celor mai mari consumatori de alcool din Europa. Iată cele mai des întâlnite afecţiuni cauzate de alcoolul în exces.

ANEMIE. Când consumăm o cantitate mare de alcool, scade numărul de celule roşii din sânge, responsabile de oxigenarea organismului. Acest fenomen, cunoscut drept anemie, poate provoca stări de leşin, probleme de respiraţie şi chiar ameţeli.

CANCER.„Consumul repetat de alcool creşte riscul de cancer,” explică medicul Jurgen Rehm, de la Universiatatea din Toronto. Alcoolul a fost legat de cancerul la gât, gură, esofag, ficat şi chiar la sân. Specialiştii cred că pericolul constă în faptul că organismul nostru transformă alcoolul în acetaldehidă, care are potenţial cancerigen.

AFECŢIUNI CARDIOVASCULARE. Excesul de alcool cauzează îngroşarea sângelui, iar asta provocă apariţia cheagurilor, care pot duce la infarct.De asemenea, apar fluctuaţii mari ale tensiunii, care pot duce la pierderea bruscă a cunoştinţei.

CIROZĂ. Alcoolul este toxic pentru celulele hepatice şi cei mai mulţi dintre cei care au probleme cu alcoolul dezvoltă acestă boală.

DEMENŢĂ. Odată cu înaintarea în vârstă, creierul uman se micşorează cu aproximativ 1,9%, la fiecare zece ani. În cazul alcoolicilor, acestă degenerare este accelerată, mai ales în anumite zone ale creierului, de aceea ei pot suferi o scădere drastică a memoriei, îşi pierd capacitatea organizatorică sau dezvoltă alte simptome specifice demenţei.

DEPRESIE. „Dependenţii de alcool se îndepărteză de familie, petrec tot mai puţin timp la muncă şi evită personele care nu consumă alcool”, spune psihoterapeutul Mihai Bădică.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”. Și-a început activitatea de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”,în 2012, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel