Din cuprinsul articolului
Smochinele sunt un adevărat deliciu și o sursă puternică de sănătate. Pe lângă faptul că sunt gustoase, smochinele ajută la reglarea tensiunii arteriale, îmbunătățesc digestia și țin la distanță osteoporoza.
Iată șase motive importante pentru care ar trebui să mănânci smochine
Reglează tensiunea arterială
Smochinele nu conțin sodiu, în schimb sunt o sursă importantă de potasiu, de aceea scad tensiunea arterială. Potrivit Dietary Approaches to Stop Hypertension (DASH, hipertensivii care au o dietă săracă în sodiu și bogată în potasiu își scad tensiunea arterială.
Controlul greutății corporale
Pentru cei care doresc să slăbească sau să-și mențină greutatea sub control, smochinele sunt un bun ajutor datorită conținutului de fibre. Au totuși un conținut caloric mare, de aceea cel mai bine se consumă dimineața sau ca gustare de la ora 10, în cantitate redusă. Satisfac pofta de dulce.
Reţineţi că smochinele proaspete sunt de preferat în detrimentul celor uscate, deoarece au mai puţine calorii. De exemplu, 100 de grame de smochine uscate au 249 de calorii, 3.3 grame de proteine, 69 de grame de carbohidraţi şi 5.6 grame de fibre. Pe de altă parte, 100 de grame de smochine proaspete conţin 80 de calorii, 1.3 grame de proteine, 20 de grame de carbohidraţi şi 2.2 grame de fibre.
Îmbunătățirea digestiei
Smochinele sunt o bună sursă de fibre alimentare și ajută la îmbunătățirea digestiei și previn constipația.
Prevenirea cancerului
Un studiu care a implicat mai mult de 50.000 de femei la menopauză a scos la iveală că cele care au mâncat o cantitate crescută de alimente bogate în fibre, precum smochinele și-au redus cu 34% riscul de cancer. În plus, aceste fructe conțin un nivel cescut de antioxidanți care ajută la prevenirea cancerului.
Oase mai puternice
Smochinele sunt o sursă importantă de calciu. În plus, potasiul pe care îl conțin nu ajută doar la reglarea tensiunii arteriale ci împiedică și eliminarea calciului.
Protejează vederea
Smochinele conțin vitamina A care are un rol important în îmbunătățirea vederii și prevenirea afecțiunilor oculare ca degenerescența maculară.
Acest articol are caracter informativ și nu înlocuiește consultul medical. Persoanele cu diabet trebuie să stabilească împreună cu medicul curant ce fructe pot include în dieta lor.
Reacţiile alergice la smochine şi interacţiunea cu alte medicamente sunt rare, dar există şi cazuri când latexul sau polenul poate cauza reacţii adverse. De asemenea, evitaţi să consumaţi smochine dacă urmaţi un tratament cu antioagulante, deoarece vitamina K din fructe poate subţia excesiv sângele, favorizând apariţia anemiei şi a intoxicaţiilor la nivelul ficatului.
Mare atenţie şi la cantităţi! Consumate în cantităţi mari, smochinele pot duce la diaree.
ALEGERI prezedențiale 2024. În sediile marilor partide și în birourile sociologilor care analizează datele venite…
Suplimentele de vitamina D ar putea scădea tensiunea arterială la persoanele în vârstă care sunt…
Arsenie Boca, cunoscut drept „Sfântul Ardealului”, este una dintre cele mai venerate figuri ale ortodoxiei…
Compania care oferă recompense în numerar pentru a ajuta angajații să-și găsească dragostea și fericirea…
Horoscop RUNE 25 noiembrie-1 decembrie. Mihai Voropchievici a prezentat previziunile astrale pentru toate semnele zodiacale,…
Semnalele internaționale de ajutor. Dacă suspectezi că cineva este abuzat, este important să acționezi cu…