Șase beneficii ale uleiului de cocos

Uleiul de cocos, considerat un miracol al naturii, are proprietăţi medicinale uimitoare şi înlocuieşte cu succes alte produse folosite în gospodărie, fiind o alternativă accesibilă şi sănătoasă pentru anumite produse alimentare şi pentru îngrijirea personală.

– Uleiul de cocos este ideal pentru prăjit

Pentru alegerea uleiului de gătit, este important să se ţină cont de grăsimile pe care acesta le conţine şi de modul în care rezistă la temperaturile înalte din timpul prăjirii alimentelor. Aproape toate uleiurile vegetale polinesaturate, precum cel de floarea-soarelui, de soia, porumb şi rapiţă, nu rezistă la prăjiri repetate, grăsimile trans pe care le conţin descompunându-se în substanţe nocive. Uleiul de cocos face parte din categoria celor care rezistă la temperaturi înalte, datorită unui conţinut de grăsimi saturate în proporţie de 92%, ceea ce explică şi consistenţa solidă a acestuia la temperatura camerei.

– Gustările care conţin ulei de cocos sunt o excelentă sursă de energie

Uleiul de cocos conţine o formă unică de grăsimi saturate, cunoscute ca trigliceride cu lanţ mediu (MCT). Spre deosebire de alte grăsimi saturate, MCT sau acizii graşi energizează organismul şi nu îngraşă, motiv pentru care gustările cu ulei de cocos sunt o alternativă sănătoasă pentru gustarea de după-amiază.

– Ideal pentru protecţie solară

„Primele loţiuni de bronzare şi de protecţie solară apărute pe piaţă conţineau ulei de cocos, ca ingredient de bază. Chiar şi astăzi numeroase loţiuni de protecţie solară au formule ce conţin ulei de cocos. Acesta are abilitatea uimitoare de a vindeca pielea şi de a împiedica efectele dăunătoare ale radiaţiilor UV asupra pielii. Unul dintre motivele pentru care este atât de eficient pentru protecţia pielii îl constituie proprietăţile sale antioxidante, care împiedică arsurile şi atacul oxidativ, ce contribuie la apariţia cancerului de piele”, a spus doctorul Bruce Fife, în cartea „Virgin Coconut Oil – Nature’s Miracle Medicine”.

– Stimulează sistemul imunitar

Uleiul de cocos atacă bacteriile ce cauzează carii, fiind un antibiotic natural ce ar putea fi încorporat în produsele pentru îngrijirea dinţilor. De asemenea, oamenii de ştiinţă au pus în evidenţă proprietăţile sale antimicrobiene, iar cercetări recente au descoperit potenţialul acestuia de a preveni şi trata maladia Alzheimer, bolile de inimă şi alte boli inflamatorii.

– Pentru o piele şi un păr mai sănătos

Uleiul de cocos este un balsam de păr eficient, care hidratează părul şi acţionează ca o barieră protectoare împotriva radicalilor liberi şi poluării din mediul înconjurător. Uleiul de cocos este bogat în antioxidanţi şi abundă în agenţi antibacterieni. Abilitatea sa de a netezi tenul îl transformă într-o loţiune hidratantă împotriva îmbătrânirii, fiind ideal împotriva ridurilor, cicatricilor şi vergeturilor.

– Ţine insectele la distanţă

Uleiul de cocos aplicat pe piele ţine insectele la distanţă şi are proprietăţi cicatrizante şi antibacteriene. Extrem de versatil, uleiul de cocos poate înlocui, de asemenea, cremele antiacneice, antifungice, şampoanele antimătreaţă şi balsamul de păr, cremele împotriva eczemelor, hemoroizilor şi psoriazisului, loţiunile solare şi balsamul de buze.

 

Recent Posts

Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Companiile și oamenii valoroși din sistemul sanitar din România

Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…

8 minute ago

Cum să îți dai seama dacă ți s-au făcut vrăji: 3 semne de avertizare

Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…

28 de minute ago

Vine URGIA în România. Vremea o ia razna în zilele următoare! Prognoza ANM modificată

De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…

58 de minute ago

E dezastru pentru ele! 3 zodii vor face o greșeală teribilă până la sfârșitul lunii noiembrie 2024

Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…

o oră ago

Cele mai bune remedii naturale pentru a scăpa de mirosul vaginal neplăcut

Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…

2 ore ago

Ei sunt pensionarii care primesc în plus 50% din pensia totală, de la 1 ianuarie 2025

Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…

2 ore ago

Citeste si: