Categories: Stil de viaţă

Săritul corzii anulează senzaţia de foame

Un studiu japonez vă îndeamnă să săriţi coarda sau să faceţi orice fel de exerciţiu fizic care implică mişcarea ritmică pe verticală, conform unui material publicat de LiveScience.

Există şi alte studii care au ajuns la concluzia că exerciţiile fizice pot suprima senzaţia de foame însă pentru scurte perioade de timp, prin eliberarea în stomac a unor hormoni care reglează apetitul. De aici au pornit cercetătorii japonezi care au vrut să afle dacă această „indispoziţie stomacală” ce se produce în timpul exerciţiilor fizice care implică sărituri pe verticală poate avea efectul de a modifica nivelul unor hormoni precum grelina (hormon ce este eliberat atunci când ne este foame), mai mult decât în cazul altor tipuri de exerciţii fizice.

Practic ei au dorit să identifice acele exerciţii fizice care ne pot ţine cel mai mult timp de foame.

Studiile anterioare au indicat faptul că alergatul suprimă apetitul mai mult decât mersul pe bicicletă, spre exemplu. Atunci când sărim coarda întregul organism este mişcat în sus şi în jos mai mult decât atunci când alergăm. De asemenea, nu există nicio mişcare în direcţie orizontală iar acest exerciţiu solicită cel mai mult stomacul, putând induce o suprimare de şi mai lungă durată a senzaţiei de foame.

Pentru a testa această idee, cercetătorii au selecţionat un grup de 15 tineri cu vârsta în jur de 24 de ani. Aceştia au fost puşi, prin rotaţie, în zile diferite, fie să sară coarda timp de 30 de minute, fie să meargă pe o bicicletă staţionară sau să se odihnească pe o canapea. Cercetătorii au reglat bicicletele staţionare astfel încât nivelul de energie folosit de fiecare voluntar în parte, în timp ce pedala să fie similar celui folosit în timp ce sărea coarda.

În anumite momente din timpul şi de după exerciţii, cercetătorii au măsurat nivelurile hormonilor legaţi de apetit şi i-au întrebat pe tineri cât de înfometaţi se simt, precum şi dacă ar prefera o mâncare sărată, dulce, acră sau mai grasă.

Rezultatele obţinute au demonstrat că tinerii care au făcut exerciţiile fizice s-au simţit mai puţin înfometaţi decât cei care s-au relaxat, care au reprezentat grupul de control. Absenţa senzaţiei de foame s-a prelungit până la 15 minute după ce au încetat exerciţiile fizice. În plus, tinerii au precizat că s-au simţit mai puţin înfometaţi atunci când săreau coarda, prin comparaţie cu perioada în pedalat, după doar 25 de minute de la începerea exerciţiului.

În plus, după 15 minute de la încheierea exerciţiului de pedalare, tinerii s-au declarat mai înfometaţi decât au fost în ziua în care li s-a spus să se odihnească, situaţie care însă nu s-a repetat după ce au sărit coarda. Interesant este însă faptul că nu s-au evidenţiat niveluri diferite ale grelinei între pedalare şi sărituri, ceea ce înseamnă că există un alt mecanism care explică diferitele niveluri ale foamei resimţite. De asemenea, o altă concluzie importantă este că astfel de exerciţii aerobe, dar în special săritul corzii, pot regla dorinţa de a îngurgita alimente grase, îmbunătăţind astfel comportamentul alimentar.

Noul studiu a fost publicat în revista Appetite.

Recent Posts

HOROSCOP 6 noiembrie 2024. O perioadă de bun augur!

Horoscopul zilei de miercuri, 6 noiembrie 2024, spune că nativii din zodic traversează o perioadă…

o oră ago

De ce este data de 11/11 atât de specială? Descoperiți secretele acestei date și cum puteți beneficia de portalul energetic!

V-ați uitat vreodată la ceas de mai multe ori în timpul zilei exact la 11/11?…

2 ore ago

STUDIU. Persoanele cu această grupă de sânge îmbătrânesc mai greu

Într-un nou studiu, oamenii de știință americani au descoperit o legătură între viteza de îmbătrânire…

2 ore ago

Dr. Mihaela Bilic dezvăluie cum poate fi crescută sănătos imunitatea copiilor

Medicul nutriționist Mihaela Bilic face o serie de recomandări părinților pentru o imunitate mai bună…

2 ore ago

OMS pregăteşte noi vaccinuri pentru 17 agenţi patogeni

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a publicat în premieră o listă care cuprinde 17 agenţi…

3 ore ago

Există viață după moarte? Ce simt oamenii care sunt pe moarte

Sam Parnia, profesor asociat la Langone Medical Center din cadrul Universității din New York, a…

3 ore ago

Citeste si: