Sari la conținut

Sărbătoare mare pe 1 octombrie: Acoperământul Maicii Domnului. Se deschid cerurile și Măicuța Domnului face minuni. Rostește această rugăciune pentru protecție, sănătate și spor

Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei

Sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului, prăznuită la 1 octombrie, este una dintre cele mai importante sărbători creștine ortodoxe, având o semnificație deosebită pentru credincioși. Aceasta face referire la o minune petrecută în Biserica Vlaherne din Constantinopol în secolul al X-lea, când Fecioara Maria a apărut în timpul unei slujbe, alături de Sfântul Ioan Botezătorul și cete îngerești. Conform tradiției, ea și-a întins Sfântul Acoperământ peste credincioși, ca semn de protecție, rugându-se pentru ei cu lacrimi.

Minunea a avut loc într-un moment de pericol pentru oraș, care era sub amenințarea invadatorilor ruși, iar după această intervenție divină, Constantinopolul a fost salvat. În memoria acestui eveniment, sărbătoarea a fost instituită și păstrată cu evlavie în tradiția ortodoxă, fiind o zi de rugăciune și recunoștință față de protecția Maicii Domnului.

Acoperământul Maicii Domnului este venerat în mod special în tradițiile monahale de la Muntele Athos și în Grecia, dar și în întreaga lume ortodoxă. Sărbătoarea are o cruce roșie în calendarul ortodox, semnificând importanța sa spirituală.

Tradiţii şi obiceiuri de 1 octombrie, de Acoperământul Maicii Domnului

De sărbătoarea cu cruce roşie Acoperământul Maicii Domnului din calendar ortodox 1 octombrie 2023, creştinii ortodocşi respectă o serie de tradiţii şi obiceiuri.

Potrivit tradiției se spune că, începutul lunii octombrie reprezintă pregătirea ogoarelor pentru iarnă și că atunci cade bruma.

De sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului se spune că este bine să se țină post, pentru a fi feriți de rele, boli și dușmani. Pentru cei care optează să țină acest post, este bine de știut că se mănâncă doar covrigi sau se bea doar apă ori ceai.

Pentru gospodari, tradiția spune că este bine ca aceștia să-și stropească vitele cu apă sfințită de Acoperământul Maicii Domnului, pe 1 octombrie.

O altă tradiție legată de sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului spune că este bine ca în această zi să fie pomeniți cei trecuți la cele veșnice.

Tot pe 1 octombrie, de Adormirea Maicii Domnului se dau de pomană plăcinte și fel și fel de bucate tradiționale.

Potrivit tradiției populare, fetele care nu au un păr lung și bogat trebuie să se roage în această zi de sărbătoare la Fecioara Maria.

Totodată, se mai spune că nu este bine ca femeile sau bărbații să se tundă, fiindcă vor risca să le cadă părul.

 Rugăciune făcătoare de minuni de sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului

De sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului, creştinii ortodocşi pot rosti cea mai puternică rugăciune făcătoare de minuni, despre care se spune că reuşeşte să îndeplinească toate dorinţele.

„Acoperă-ne pe noi cu Acoperământul tău, Preasfântă Fecioară, în ziua răutăţilor noastre. Acoperă-ne în toate zilele noastre și, mai ales în ziua cea rea. Când sufletul de trup se va despărţi, de faţă să ne stai întru ajutor şi să ne acoperi pe noi de duhurile cele rele din văzduh, de sub cer şi din ziua înfricoşătoarei judecăţi. Să ne acoperi pe noi întru ascunsul Acoperământului tău„.

Tropar la Acoperământul Maicii Domnului

Astăzi, poporul cel binecredincios, luminat prăznuim, umbriţi fiind prin venirea ta, Maica lui Dumnezeu şi căutând către Preacinstită Icoana ta, cu umilinţă grăim: acoperă-ne pe noi cu Cinstitul tău Acoperământ şi ne scapă de tot răul, rugând pe Fiul tău, Hristos Dumnezeul nostru, să mântuiască sufletele noastre.

Condac la Acoperământul Maicii Domnului

Fecioara astăzi, înainte stă în Biserică şi cu cetele sfinţilor, nevăzut se roagă lui Dumnezeu, îngerii cu ierarhii se închină şi Apostolii cu proorocii dănţuiesc; că pentru noi roagă Născătoarea de Dumnezeu pe Dumnezeu Cel mai înainte de veci.

Rugăciune puternică la Maica Domnului

rugaciune către Maica Domnului
Sursă foto: Doxologia

O, Preacurată Maică a Domnului, a puterilor de sus, Împărăteasa cerului și a pământului, atotputernică apărătoare și tărie a noastră, primește această cântare de laudă și de mulțumire de la noi, nevrednicii robii tăi. Înalță rugăciunile noastre la tronul lui Dumnezeu și Fiul tău, ca să fie milostiv nedreptăților noastre. Să adauge harul Său tuturor celor ce cinstesc preacinstit numele tău și cu credință și cu dragoste se închină făcătoarei de minuni icoanei tale. Că nu suntem vrednici să fim miluiți de Dânsul, dacă tu, Stăpână, nu-L vei milostivi asupra noastră. Ție toate sunt cu putință de la Dânsul și pentru aceasta năzuim la tine, că ești acoperitoarea noastră și grabnică ajutătoare.

Auzi-ne pe noi, cei ce ne rugăm ție; ocrotește-ne pe noi cu atotputernicul tău Acoperământ. Și cere de la Dumnezeu Fiul tău să dea păstorilor noștri sfințenie, ca să privegheze și să ocârmuiască sufletele noastre; ocârmuitorilor de orașe, înțelepciune și putere; judecătorilor, dreptate și necăutare la față; învățătorilor, minte și smerită înțelepciune; soților, dragoste și înțelegere; fiilor, ascultare; asupriților, răbdare; asupritorilor, frică de Dumnezeu; celor mâhniți, răbdare și bucurie duhovnicească; neînfrânaților, înfrânare; și nouă, tuturor, duhul înțelepciunii și al cucerniciei, duhul milostivirii și al blândeții, duhul curăției și al dreptății.

Așa, Doamnă Preasfântă, milostivește-te asupra noastră și asupra neputinciosului tău popor. Pe cei rătăciți povățuiește-i pe calea cea bună, pe cei bătrâni îi sprijinește, pe prunci îi păzește și pe noi, pe toți, ne apără și ne ocrotește cu milostivirea ta. Pe toți, scoate-ne din adâncul păcatului și ne luminează ochii inimii noastre spre căutarea mântuirii. Milostivă fii nouă aici, în această viață. Iar la înfricoșătoarea judecată să te rogi pentru noi către Fiul tău și Dumnezeul nostru. Că tu, Doamnă, ești slava celor cerești și nădejdea pământenilor. Tu ești, după Dumnezeu, nădejdea și apărătoarea noastră, a tuturor celor ce ne rugăm ție cu credință. Deci ne rugăm ție. Atotputernică ajutătoarea noastră, și ție ne predăm pe noi înșine, unul pe altul și toată viața noastră, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Împărăteasa mea cea preabună și nădejdea mea, Născătoare de Dumnezeu, primitoarea săracilor și ajutătoarea străinilor, bucuria celor mâhniți și acoperitoarea celor necăjiți, vezi-mi nevoia, vezi-mi necazul, ajută-mi ca unui neputincios, hrănește-mă ca pe un străin; necazul meu îl știi, deci dezleagă-l precum voiești, că n-am alt ajutor afară de tine, nici altă mângâiere bună, ci numai pe tine, Maica lui Dumnezeu, ca să mă păzești și să mă acoperi, în vecii vecilor. Amin”.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel