Cum se termină iubirea și se ajunge la divorț? Explicațiile pentru ruptura care se produce de la starea civilă la tribunal nu sunt simple și, de cele mai multe ori, există mai mulți factori care conduc la deteriorarea unei relații și în final la divorț. În căutarea acestui răspuns, jurnaliștii de la Huffington Post au realizat un top al ultimelor cercetări în domeniu, unele chiar surprinzătoare.
1. CONSUMUL DIFERIT DE ALCOOL. Cuplurile care au obiceiuri diferite în ceea ce privește consumul de alcool sunt mult mai predispuse la divorț decât cele în care soții beau cot la cot, arată un studiu publicat în luna noiembrie a acestui an de cercetătorii de la Universitatea din Buffalo, SUA. Atunci când doar unul dintre soți obișnuiește să bea mai mult, acesta ar putea constitui un factor crucial al rupturii. Un procent important de 50% dintre cele 634 de cupluri participante la studiu, în care partenerii consumau cantități diferite de alcool, au ajuns la divorț. În același timp, doar 30% dintre cupluri care aveau obiceiuri similare în ceea ce privește consumul de băuturi alcoolice su sfârșit printr-un divorț.
2. FOTOGRAFIILE DIN COPILĂRIE. Potrivit profesorului de psihologie Matthew Hertenstein, de la Universitatea DePauw, zâmbetul din fotografiile din tinerețe poate „prezice” riscul de divorț. Analizând un studiu din 2009, acesta a ajuns la concluzia că oamenii care obișnuiau să zâmbească larg în fotografiile făcute în copilărie și în tinerețe au mariaje mult mai trainice decât cei care stăteau mereu încruntați în poze.
3. BĂRBAȚII SINGURI, MAI SENSIBILI. Potrivit unui studiu publicat în „The Journal Of Men’s Health” în luna septembrie a acestui an, divorțul are un impact mare asupra sănătății fizice și psihice a bărbaților. Bărbații divorțați sau burlacii în general au rate mult mai mari de mortalitate și sunt mai predispuși consumului de stupefiante sau alcool decât cei căsătoriți. În rândul bărbaților necăsătoriți se înregistrează o rată de suicid cu 39% mai mare decât în cazul celor „luați”. Și incidența depresiei este mai mare în cazul primilor, divorțații având nevoie de îngrijiri psihiatrice de zece ori mai des în timpul unui an decât cei căsătoriți.
4. FACEBOOK ÎN EXCES. Cei care își verifică profilul de mai multe ori într-o oră experimentează mult mai des certuri maritale din cauza activității de pe rețelele sociale, ceea ce duce la deteriorarea relațiilor, adulter fizic sau/și emoțional și, în final, la despărțiri sau divorț. Russell Clayton, doctorand la Universitatea din Missouri, a analizat 205 utilizatori de Facebook cu vârste cuprinse între 18 și 8 de ani. Dintre aceștia, 79% erau implicați în relații. Rezultatele sunt destul de interesante. „Gelozia indusă de Facebook poate provoca serioase conflicte între parteneri, asociate mai ales de legăturile cu foști parteneri. Cei care au o activitate intensă pe Facebook pot intra ușor în contact cu foști parteneri, ceea ce duce la adulter emoțional sau chiar fizic”, spune expertul, care și-a publicat rezultatele cercetării în iunie 2013.
5. AVANTAJUL DIVORȚULUI. Un studiu publicat în noiembrie 2013 în „Journal of Social Psychological Peersonality Science” arată că persoanele care au experimentat un divorț au învățat să savureze mai mult plăcerile vieții decât atunci când erau căsătorite. „Indivizii care au trăit o traumă provocată de divorț au o capacitate ridicată de a aprecia micile plăceri ale vieții”, se arată în studiu. La această cercetare au participat aproape 15.000 de persoane.
6. FRICA DE SINGURĂTATE ȘI RELAȚIILE NEFERICITE. Frica de singurătate îi determină pe mulți oameni să rămână în relații nefericite sau alături de parteneri care nu se ridică la standardele lor, arată un studiu publicat în decembrie în „The Journal of Personality and Social Psychology”. „În faza de inițiere și de menținere a unei relații, persoanele care se tem să nu rămână singure pun mai mult preț pe status decât pe calitatea unei relații. Aceștia ajung să stea lângă oameni mai puțini atractivi sau care nu sunt receptivi la dorințele lor”, explică Stephanie Spielmann, de la „University of Toronto”.
7. TOT MA MULTE FEME SINGURE. În America, procentul femeilor nemăritate a crescut de la 1%, cât era în anul 1920, până la 15%, în prezent, iar numărul lor este în creștere, arată un raport din vara acestui an publicat de „Bowling Green State University”. Incidența mare a femeilor necăsătorite se explică prin schimbări culturale. „Rata divorțului rămâne ridicată în SUA, iar oamenii sunt mult mai puțini dispuși să se recăsătorească decât o făceau în trecut”, a explicat Dr. Susan Brown, unul dintre directorii universității.
O masă caldă pentru copiii din zone defavorizate. Centrele E.G.A.L. oferă copiilor din comunități vulnerabile…
Secretul unei vieți bune. Prof. Dr. Vlad Ciurea a dezvăluit care este secretul unui trai…
De când se știe, Liz Long, 57 de ani, s-a luptat cu alimentele și digestia.…
Pentru o parte dintre nativi, următoarea perioadă poate să aducă modificări importante și provocări puternice…
Prof. Dr. Vlad Ciurea, unul dintre cei mai renumiți neurochirurgi din România, explică cum funcționează…
Dimineți reci și temperaturi sub zero grade, dar apoi... Vezi prognoza meteo pentru următoarele două…