Categories: Stil de viaţă

Săptămâna Patimilor: Alimentele pe care nu trebuie să le consumi în această perioadă, chiar dacă sunt de post! E mare păcat!

Din Duminica Floriilor și până în Sâmbăta dinaintea Paştelui, suflarea credincioasă traversează Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare, așa cum este cunoscută în popor, o perioadă de post, rugăciune și tristețe, rememorând chinurile Mântuitorului Iisus Hristos.

Cu toate acestea, puține dintre noi mai putem afirma, cu mâna pe inimă, că onorăm așa cum se cuvine această perioadă. Dacă îți dorești totuși să intri în legătură cu tradițiile strămoșești și să cinstești obiceiurile bunicilor și străbunicilor tăi, află care sunt cele două alimente pe care să le eviți în Săptămâna Mare!

Oțetul și urzicile, interzise în Săptămâna Patimilor

Câte dintre noi ne rugăm asiduu, în fiecare seară, sau recitim relatarea chinurilor Mântuitorului din Biblie, în Săptămâna Patimilor? La fel de puține reușim să ne facem loc în programul încărcat pentru a merge la biserică sau să ne luăm liber în Vinerea Mare, pe care tradiția creștină ne recomandă să o petrecem în post negru!

Cu toate acestea, o mare parte dintre noi ținem post în Săptămâna Mare! Ca să nu greșești fără să realizezi, trebuie să eviți să consumi în această perioadă oțet și urzici. Sunt două alimente care, din punct de vedere nutrițional, nu sunt nicidecum interzise în perioada de post, dar legendele le includ în categoria nepotrivită pentru Săptămâna Mare.

Care este explicația? Se spune că, atunci când era răstignit pe cruce, Iisus a fost bătut cu urzici, înţepându-i rănile, și stropit cu oțet, pentru a-i provoca și mai multe usturimi. Mai mult, legenda spune că, atunci când a cerut câteva picături de apă, Mântuitorului i s-a oferit tot oțet: de aici și obiceiul popular, care exclude cele două alimente de pe lista mâncărurilor recomandate în ultima săptămână de post.

Chiar dacă nu ești în mod normal atrasă de tradițiile din popor sau consideri aceste manifestări simple superstiții, noi îți recomandăm ca de această dată să ții cont de ele, măcar ca o formă de respect sau de dragoste față de cel care s-a sacrificat pentru umanitate. Ceea ce nu înseamnă că nu poți utiliza oțetul pentru a face curățenie în casă, dat fiind faptul că e un excelent dezinfectant și are proprietăți antibacteriene, antibiotice și antiseptice.

Sursa: ortodoxia.me. 

Recent Posts

Excelența în medicină, premiată la Gala Capital. Prof. Dr. Vladimir Ciurea, lider și vizionar în neurochirurgia pediatrică

Ajunsă la cea de-a doua ediție, Gala Capital Performers în Sănătate reprezintă un eveniment la…

2 minute ago

Zodii care încheie un ciclu karmic greu, care a durat 16 ani. Intră într-o nouă eră a vieții lor

Pluto a intrat în Capricorn pe 1 septembrie și va rămâne acolo până pe 19…

21 de minute ago

Mare atenție! Boli netratate care pot duce la cancer: Trebuie obligatoriu să mergem la MEDIC

Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…

52 de minute ago

Acest mineral trebuie consumat pentru combaterea demenței. Nu trebuie să lipsească din aportul zilnic!

În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…

o oră ago

Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Companiile și oamenii valoroși din sistemul sanitar din România

Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…

2 ore ago

Cum să îți dai seama dacă ți s-au făcut vrăji: 3 semne de avertizare

Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…

2 ore ago

Citeste si: