Sari la conținut

Sâmbăta Albă din Săptămâna Luminată. Ce este interzis să faci în această zi sfântă

rugaciune
sursa foto: arhiva doctorul zilei

Sâmbăta Albă din Săptămâna Luminată. Ce este interzis în această zi sfântă! Zilele din Săptămâna Luminată au semnificaţii speciale, dar şi denumire precise: Lunea Albă, Marţea Albă, Sfânta Miercuri, Joia Verde, Vinerea Scumpă sau Fântâniţa, Sâmbăta Luminată și Duminica Luminată.

Mâine este ultima zi din această perioadă importantă, numită și Duminica Tomii, celebrată la o săptămână după Paște, când Biserica Ortodoxă îl sărbătoreşte pe Sfântul Apostol Toma.

Sâmbăta Luminată se mai numește și Sâmbăta Sfântului Cuvios loan şi a ucenicului Sfântului Grigorie Decapolitul.

Ce este interzis să faci astăzi

Sâmbăta Luminată păstrează în credinţa populară o serie de obiceiuri deosebit de importante pentru români. Astfel, este singura sâmbătă în care nu se face parastas, pentru că morţii vor fi pomeniţi la slujba specială de Paştele Blajinilor, în lunea de după Duminica Tomii.

În această perioadă credincioşii nu îngenunchează (nu fac mătanii), ci doar se închină. Hristos nu ne vrea în umilinţă, ci vrea să ne îndreptăm, nu vrea prosternare, ci căinţă şi biruinţa asupra propriilor păcate, spune Biserica.

După Sâmbăta Luminată, urmează Duminica Tomei, o sărbătoare a morților. În această zi, sunt pomeniți cei care au murit înecați, scrie Capital.

Rugăciunea pe care trebuie să o rostești în Săptămâna Luminată

Credincioșii citesc această rugăciune frumoasă pentru a aduce armonia și pacea în casele lor.

„Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deşert nu mi-l da mie. Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei dăruieşte-mi-l mie, sluga Ta.

Aşa, Doamne Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşelile mele şi să nu osândesc pe fratele meu. Că binecuvântat eşti Tu în vecii vecilor. Amin.

Cel ce a înviat din morți, Hristos Adevăratul Dumnezeul nostru, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale și ale Preacuvioșilor și de Dumnezeu purtătorilor părinților noștri și ale tuturor sfinților, să ne miluiască și să ne mântuiască pe noi, ca un bun și de oameni iubitor.

Bine ești cuvântat, Stăpâne Atotțiitorule! Care ai luminat ziua cu lumina de soare și noaptea ai strălucit-o cu raze de foc.

Rugăciunea pe care trebuie să o rostești în Săptămâna Luminată

Care ne-ai învrednicit a trece lungimea zilei și a ne apropia de începuturile nopții. Ascultă rugăciunea noastră și a tot poporului Tău. Și ne iartă tuturor păcatele noastre cele de voie și cele fără de voie.

Primește rugăciunile noastre cele de seară și trimite mulțimea milei Tale și a indurărilor Tale peste moștenirea Ta. Ocroteste-ne cu sfinții Tăi îngeri. Înarmează-ne cu armele dreptății Tale.

Îngrădește-ne cu adevărul Tău. Păzește-ne cu puterea ta. Mântuiește-ne de toată primejdia, de tot vicleșugul celui potrivnic.

Și ne dăruiește în această seară cu noaptea ce vine și toate zilele vieții noastre desăvârșit, cu pace, fără de păcate, fără sminteală și fără nălucire. Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și ale tuturor sfinților, care Ți-au plăcut din veac. Amin.”, este rugăciunea pe care trebuie să o rostești în Săptămâna Luminată, potrivit PlayTech.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel