Fructele „blushwood” provin dintr-un arbore foarte rar, care poate fi găsit într-un singur loc în lume și anume în pădurile tropicale din North Queensland, Australia. Decoperirea acestor fructe a revoluționat lumea medicală, care a dedicat ani intregi cercetărilor compusului absolut incredibil extras din acest fruct, care are capacitatea de a distruge rapid celulele canceroase.
Rezultatele ultimului studiu australian, care a analizat timp de 8 ani sămânța acestui fruct, i-au uimit chiar și pe cercetători. Fructul acestui arbust, de culoare galben închis conține un compus extrem de eficient în lupta cu cancerul, fără efecte secundare. Mai mult decât atât, compusul care se găsește în semințele dure din interiorul fructului, surprinde atât prin puterea și eficiența sa, cât și prin rapiditatea cu care acționează la nivel celular. Această substanță, trecută printr-un proces de purificare complicată, începe să lucreze în 5 minute de la administrare, făcând ca melanomul și tumorile canceroase să dispară în doar câteva zile.
Cercetarea condusă de dr. Glen Boyle, de la Institutul de Cercetare Medicală QIMR Berghofer din Brisbane, a fost una extrem de promițătoare, lansându-se ipoteza unui viitor tratament pentru combaterea multor tipuri de cancer. “Am folosit mai multe modele de tumori, inclusiv melanom, cancer la cap și gât, la colon, cancer de prostată, și cancer de sân, și funcționează foarte bine în toate cazurile. În urma cercetărilor noastre s-a înregistrat o rată de ablație de 75 %”, a afirmat medicul cercetător.
Procesul de distrugere a tumorilor este anunțat prin apariția unei colorații roșiatică – violacee ce se manifestă imediat în zona propriu-zisă a tumorii, și care poate fi observată în general, în termen de cinci minute de la injectare. A doua zi tumora devine neagră, iar câteva zile mai târziu poate dispărea sau poate cădea de la sine, în funcție de localizarea inițială. „Surprinzator pentru noi a fost viteza foarte mare cu care se întâmplă această vindecare. De obicei, atunci când se tratează o tumoare, este nevoie de mai multe săptămâni, dar, în acest caz, vindecarea este extrem de rapidă. Există o zonă purpurie a tumorii; la 5 minute de la administrarea compusului, acesta începe deja să-și facă efectul. A doua zi, tumoarea începe să se transforme în negru, iar peste câteva zile, tumoarea a dispărut”, a explicat Dr. Boyle.
Compusul funcționează în trei moduri, în esență: ucide în mod direct celulele tumorale, taie alimentarea acestora cu sânge, și activează, de asemenea, propriul sistem imunitar al organismului pentru a curăța mizeria pe care a lăsat-o tumoarea în urmă.
Dr. Boyle susține că funcționalitatea tratamentului este dovedită doar pentru tumorile de suprafață până în prezent și nu există nici o dovadă că este eficient împotriva cancerului care s-a răspândit deja în organism.
Rezultatele remarcabile ale acestui studiu au întărit încercările lansate de medicină de a produce, în sfârșit, un tratament eficient împotriva acestei maladii necruțătoare. Studiile de laborator au dat naștere unui medicament ce conține compusul-minune din semințele arborelui de „blushwood”. Acesta se numește EBC-46, o singură injecție putând să ofere rezultate vizibile în cinci minute, ajungând să distrugă aproximativ trei sferturi din tumorile tratate, permanent. Dr. Boyle vede acest medicament ca pe o nouă opțiune pentru persoanele care nu pot fi tratate în nici un alt mod de cancer.
Există, totuși, câteva obstacole înainte ca noul tratament să fie disponibil publicului larg. Este dificil și costisitor de extras compusul din semințele de blushwood. Copacul nu este ușor de aclimatizat departe de casa sa din AthertonTablelands, dar, cu toate acestea, o companie de biotehnologie din Queensland se străduiește să reușească acest lucru.
Vestea bună este că medicamentul a câștigat aprobarea comisiilor etice oficial pentru studiile clinice dezvoltate pe ființe umane și animale iar acestea sunt deja în curs de desfășurare în Australia și Statele Unite.