Medicii arădeni au reușit să salveze, vineri după-amiază, un făt de 450 de grame, născut prematur de mama sa.
Copilul a avut parte doar de jumătate din viața intrauterină pe care o preuspune o sarcină normală. El a fost născut vineri, în urma unor complicații apărute la mamă. Coincidență sau nu, chiar de Ziua Prematurului.
Este vorba de o pacientă din orașul arădean Curtici, la care s-a declanșat travaliul mult prea devreme. Femeia a fost preluată de un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Arad, relatează realitatea.net.
”Fătul adus pe lume mult prea devreme are 450 de grame, a fost resuscitat și i s-au acordat îngrijiri medicale. A fost chemat în sprijin un echipaj, tot de la noi, cu medic. Deocamdată sperăm să fie bine. Pacienta avea o sângerare majoră după naștere. S-a acordat și prim ajutor. Echipajul medical a transportat pacienta, în siguranță, la Maternitate. Șansele sunt pozitive pentru făt”, a declarat pentru Arad-on, dr. Mircea Merea, directorul medical al Serviciului Județean de Ambulanță Arad.
În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…
Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…
Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…
De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…
Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…