Categories: Sănătate de la A la Z

Sacrificiile lui Adrian Iovan și Aurei Ion nu au fost zadarnice. Record de transplanturi în România

Transplantul a cunoscut în România o extindere fără precedent. De la doi donatori
la un milion de locuitori, am depășit șapte donatori în anul 2013. Cei direct implicați explică ce a făcut posibilă această creștere

În ciuda sărăciei în care se zbate sistemul de sănătate, practic, în România se fac aproape toate tipurile de transplant cunoscute: de la inimă, ficat, rinichi, la cornee, pancreas sau tendoane. Asta, teoretic. În practică, posibilitățile sunt limitate și în ciuda creșterii numărului de donatori, multe organe se irosesc.
Meritul creșterilor spectaculoase de anul trecut revine mai ales celor 30 de doctori care coordonează această activitate direct în spitale, care s-au implicat trup și suflet. Abia din acest an au fost și plătiți și nu toți.
Tragedia care a dat un imbold birocrației
Primul transplant renal reușit în România a fost cel efectuat de profesorul Eugeniu Proca în anul 1980, la Spitalul Fundeni.
În 2013, am ajuns campioni europeni la creșterea numărului de donatori de organe. „Creșterea a fost una importantă, de la 65 am ajuns la 130. Când ministru al Sănătății era Vasile Cepoi a dat mai multe acte normative care ne-au ajutat enorm să dezvoltăm transplantul. Apoi, în interimatul lui Raed Arafat la minister, au fost numiți 30 de coordonatori intraspitalicești de transplant, în marea majoritate a spitalelor de urgență și județene din România, care nu au fost imediat plătiți”, povestește dr. Victor Zota, coordonator în cadrul Agenției Naționale de Transplant.
Abia anul acesta, după tragedia în care și-au pierdut viața doi oameni, în accidentul aviatic din Apuseni, iar alți patru medici implicați în activitatea de transplant au fost răniți, au fost alocați și bani pentru plata lor.
„Marea majoritate, din informațiile mele, sunt plătiți. Datorită acestor medici, s-au văzut rezultatele. I-ai numit, le-ai dat sarcini, oamenii și le-au îndeplinit. S-a produs declicul, România a intrat pe un făgaș normal al activității de transplant. Am început să accedem la posibilitățile teoretice pe care le avem. Am ajuns la peste șapte donatori la un milion de locuitori, față de doi donatori la un milion de locuitori”, adaugă medicul de urgență Victor Zota.
Putem avea 400 de donatori pe an
În 2014, 83 de familii ai căror apropiați au ajuns în moarte cerebrală au fost de acord cu donarea. „Toamna sunt mai mulți donatori, nu știu de ce, e o constatare statistică. Vom reuși să fim măcar la același nivel ca în 2013”, e convins medicul. Cât despre potențialul maxim al țării noastre la acest capitol, acesta este de circa 400 de donatori pe an.

Ce tehnici de ultimă oră sunt disponibile la noi

Organele care pot fi donate și transplantate sunt inima, ficatul, rinichii, plămânii, pancreasul și intestinele. Cele mai comune țesuturi care pot fi transplantate sunt valvele inimii, corneea, oasele, măduva osoasă, tendoanele, pielea.
Viețile a mii de români au fost salvate de-a lungul anilor datorită organelor donate. Sunt însă câteva tipuri de operații pe care spitalele românești încă le au în pregătire: cum ar fi cel de intestine (la Sf. Maria) sau de plămâni (la Floreasca).
S-a făcut însă un pas important în dezvoltarea transplantului de ficat. De la începutul acestui an, încă un centru de profil a fost deschis în București, iar la Cluj s-a făcut dublu transplant de pancreas și rinichi.
Operații făcute cu sprijinul medicilor răniți în Apuseni

Mai concret, din luna martie 2014, cu implicarea directă a unuia dintre medicii răniți în accidentul aviatic din Munţii Apuseni, medicul Cătălin Pivniceru, Centrului de la Institutul Clinic Fundeni, unde se făcea transplant de ficat, i s-a mai adăugat încă unul, la Spitalul „Sf. Maria” din București.
După patru ani în care chirurgii de la „Sf. Maria” și-au format mâna pe porci, au efectuat primul transplant „adevărat”. Pacienta a fost o femeie de 40 de ani, din Craiova, diagnosticată cu ciroză.
Organul pentru transplant a fost adus de un alt medic rănit în accidentul din Apuseni, dr. Radu Zamfir. În plan intră și deschiderea unui centru de transplant de pancreas și de intestine, în același spital.

Clujul, în topul transplanturilor care salvează diabeticii

Și transplantul de pancreas începe să se dezvolte. La începutul acestui an, la Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj s-au efectuat două duble operații de transplant renal și pancreatic, primele după o întrerupere de opt ani. Operațiile duble au fost pentru doi pacienți, fiecare dintre aceștia primind pancreas și rinichi. Cei doi pacienți sufereau de diabet de 25, respectiv, de 24 de ani. „Am efectuat în anul 2004 primul transplant dublu pancreatic și renal, iar până în 2006 am realizat șapte intervenții. Am întrerupt opt ani și am reluat operațiile, efectuând un transplant dublu de pancreas și rinichi, la un pacient de 41 de ani din Mediaș, urmat de unul la o pacientă de 36 de ani, din Baia Mare”, declara imediat după intervenții, șeful Institutului de Urologie și Transplant Renal Cluj, chirurgul Mihai Lucan. Tot în plan este să se încerce dublu transplant de inimă și plămâni la Spitalul Floreasca din București.

Coordonatorii de transplant, plătiți și nu prea

Coordonatorul serviciului de Transplant și prelevare de organe de la Timișoara, medicul Dan Ilincariu, susține că nu știe ca vreun omolog al său să fi fost deja plătit pentru această calitate. Ilincariu e angajat al Spitalului Clinic de Urgență Timișoara, unitate medicală cu o cifră record de donatori de organe. ”Ceea ce știm este că urmează să fim plătiți pentru meseria aceasta, de coordonator de transplant, probabil în maximum o lună”, a declarat Dan Ilincariu.
Agenția Națională pentru Transplant a propus retribuirea coordonoatorilor încă de acum trei ani, mai spune Ilincariu, însă lucrurile s-au mișcat abia anul acesta, după valul emoțional apărut odată cu incidentul aviatic din Apuseni. (Georgeta Petrovici)
Spitalul Militar, cel mai mare centru de intervenții pe cornee

După cinci ani de chin, a fost salvată de un organ donat

Rodica Cociubanu Maxim (foto) este unul dintre sutele de români care a făcut transplant hepatic în țară. Femeia a avut inițial diagnosticul de hepatită autoimună. A urmat tratamentul, dar acesta nu a dat roade. Destinul i-a dus-o pe dr. Liana Gheorghe, șef Gastroenterologie III la Institutul Fundeni, care i-a spus că mai are foarte puțin de trăit. Rodica avea ciroză autoimună decompensată, ceea ce înseamnă un ficat bolnav și o funcție hepatică aproape inexistentă. În anul 2003 a fost inclusă pe lista de așteptare, dar boala evolua rapid, iar un ficat care s-o salveze nu a fost găsit imediat.
A acumulat lichid de ascită, zilnic drenându-i-se câte trei-patru litri. După cinci ani, a fost operată la Institutul Fundeni, de către dr. Speranța Iacob. „Am văzut atunci că moartea nu alege pe nimeni în funcție de vârstă. Paradoxal, moartea generează viața”, spune femeia. (Ana Maria Nițu)

Coșmarul bolnavilor aflați pe listele de așteptare

Mii de români sunt înscriși pe liste în așteptarea unui organ compatibil.
„Nevoile extrem de mari ale celor 10.000 de pacienți aflați în dializă, ca să nu mai vorbim despre cei 3.500 aflați pe lista de așteptare, ne cer o schimbare. Ne dorim dezvoltarea acestei ramuri prin crearea mai multor centre. Pentru rinichi sunt trei, pentru ficat două, iar pentru inimă trei dintre care doar cel de la Târgu-Mureș e funcțional din cauză că lipsesc specialiștii și aparatura de calitate. Ne dorim creșterea calității, nu neapărat a cantității”, ne-a spus vicepreședintele Asociației Transplantaților Gheorghe Tache. Dezvoltarea transplanturilor în țară scade mult cheltuielile: costurile unei operații în străinătate (120.000 de euro un transplant de inimă) poate fi înjumătățit în țară.

Membrele altor persoane, greu de acceptat

Transplantul de mâini, de picioare, de față, de uter sunt câteva „excentricități” care au fost încercate de-a lungul ultimilor ani în lume în diferite spitale. Primul transplant dublu de mâini a fost făcut în Spania, donatoare fiind o femeie aflată în moarte cerebrală.
Operația a durat zece ore, Alba Lucia (foto), în vârstă de 47 de ani, din Columbia, primitoarea membrelor donate fiind capabilă să-și miște degetele imediat după intervenție.
„După părerea mea, transplantul trebuie să fie o măsură terapeutică salvatoare de vieți. Din fericire, s-a ajuns la varianta în care tehnicile pot ameliora viața. Omul trăiește chiar dacă nu are două mâini, însă îi va fi ceva mai bine cu ele. Consecințele medicale pot fi greu de îndurat de unele persoane cu astfel de operații. Unii au cerut chiar să le fie scoase membrele adăugate, dar nu reprezintă o procedură uzuală. S-a făcut ca să se vadă că se poate face, însă nu reprezintă priorități”, crede coordonatorul de transplant Victor Zota.

Geta Roman