Sari la conținut

S-a descoperit! Cum reușesc unii oameni să pară mult mai tineri decât sunt

Un nou studiu anunţă descoperirea primului indiciu genetic care explică diferenţa dintre vârsta pe care părem să o avem şi vârsta pe care o avem de fapt.

Oamenii de ştiinţă speră ca prin descoperirea secretelor care îi fac pe unii oameni să pară mai tineri să ajungă la noi descoperiri ce ne vor ajuta să arătăm tineri pentru mai mult timp.

Cercetătorii Unilever, în colaborare cu Erasmus MC University Medical Centre Rotterdam şi cu alţi parteneri, au făcut descoperirea în urma unui amplu studiu asupra îmbătrânirii.

În timpul studiului, peste 4.000 de persoane au fost evaluate prin prisma fotografiilor feţei, ceea ce a condus la peste 100.000 de evaluări ale vârstei percepute (cât de bătrâni păreau). Ulterior, echipa a examinat peste 8 milioane de variante ale ADN-ului participanţilor la studiu cu scopul de a investiga dacă există o diferenţă între cele două categorii: cei care sunt percepuţi ca fiind mai tineri decât sunt de fapt şi cei percepuţi ca fiind mai bătrâni.

Studiul, o premieră în domeniu, a demonstrat faptul că posesorii unei forme a genei numite MC1R arată cu doi ani mai în vârstă decât cei cu o formă diferită a genei.

”Această cercetare este extrem de interesantă şi oferă o nouă perspectivă asupra modului în care unele persoane par să îşi păstreze tinereţea. Descoperind secretele celor care par mai tineri decât sunt, putem găsi soluţii inovatoare pentru a ajuta oamenii să arate tineri pentru mai mult timp în viitor. Bineînţeles, mai avem foarte mult de muncă dar credem că această descoperire ar putea influenţa dezvoltarea produselor şi inovaţia la Unilever”, afirmă dr. David Gunn cercetător senior în cadrul companiei Unilever şi co-lider al proiectului.

”Descoperirea acestei prime gene cu impact asupra vârstei percepute este importantă deoarece ne oferă posibilitatea de a descoperi mai multe lucruri despre care ştim că ar putea exista şi pe care acum le putem descoperi. Descoperirea noastră reprezintă un nou pas spre înţelegerea diferenţelor dintre oameni în ceea ce priveşte procesul de îmbătrânire şi oferă noi indicii pentru identificarea legăturilor la nivel molecular dintre vârsta percepută, vârsta cronologică şi vârsta biologică. Următorul pas este explicarea legăturii dintre aspectul tânăr şi sănătate la nivel molecular, permiţându-ne astfel să înţelegem îmbătrânirea sănătoasă”, a adăugat co-liderul studiului, profesorul Manfred Kayser de la Erasmus MC University Medical Center Rotterdam.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel