Sari la conținut

S-a stabilit data la care va avea loc în 2023 examenul de Rezidenţiat. Ce probleme au medicii rezidenţi din România

rezidentiat
sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Examen de rezidențiat

Ministrul Sănătății a început să semneze primele ordine necesare pentru organizarea examenului de Rezidenţiat 2023.

Concursul de intrare în rezidențiat în domeniile medicină, medicină dentară și farmacie va fi organizat anul acesta în data de 19 noiembrie.

Un ordin al ministrului Sănătății (nr. 3.212/2023), publicat în Monitorul Oficial, arată că examenul se desfășoară, ca și în anii precedenți, în centrele universitare București, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara.

Sursă foto: pixabay

Valoarea taxei de participare la concursul de rezidenţiat pe post şi pe loc în medicină, medicină dentară şi farmacie este de 500 de lei, ca și în anii trecuți. Înscrierile pentru concurs se fac prin direcţiile de sănătate publică sau prin ministerele cu reţea sanitară proprie.

Peste 10.000 de candidaţi la sesiunea din 2022

În 2022, 10.330 de candidați s-au înscris la concursul de rezidențiat (față de 12.564 de candidați la examenul din 2021).

În urma concursului de rezidențiat din 20 noiembrie 2022, la domeniul medicină au rămas neocupate 628 de locuri și posturi din cele 4.734 scoase la concurs, astfel că Ministerul Sănătății a fost nevoit să organizeze o sesiune extraordinară a concursului de rezidențiat în 14 mai 2023.

Ce probleme au medicii rezidenţi din România

Dr. Răzvan-Petru Năstasă, preşedintele Societăţii multidisciplinare a Medicilor Rezidenţi, atrăgea atenţia la sesiunea extrardinară din 14 mai că rămân foarte multe locuri libere la medicina de urgenţă, făcând referire la program, responsabilitate dar şi la disponibilitatea la efort.

„Cred că este un lucru bun, în fiecare an rămân anumite locuri şi posturi care nu se ocupă, de exemplu în 2020 – 2021 au rămas în jur de 250, 300 de locuri neocupate pe sesiune şi de fiecare dată existau anumite petiţii sau anumite cereri care spuneau ”Faceţi cumva ca aceste locuri să fie disponibile!”.

Legat de motivul pentru care rămân aceste locuri, într-adevăr este o situaţie mai complexă care diferă de la specialitate la specialitate. Cred că trebuie să facem o analiză mai complexă asupra a ceea ce înseamnă să fii medic de urgenţă, care este programul de lucru, ce-i nemulţumeşte pe medicii care şi-au ales de exemplu medicină de urgenţă sau medicină de familie, cred că ar trebui autorităţile să facă mai multe studii.

De exemplu, legat de medicină de urgenţă, pentru a fi medic de urgenţă trebuie să ai în primul rând un psihic foarte robust, te confrunţi cu cazuri foarte grave, oricum ai o responsabilitate foarte mare şi trebuie să gândeşti foarte repede şi nu cred că i se poate reproşa cuiva că nu alege medicină de urgenţă. În al doilea rând, ai nevoie de o disponibilitate foarte mare la efort, nu e vorba de un program de lucru obişnuit de la 9 la 5 la birou, acolo nu, faci foarte multe gărzi de noapte, ai program foarte intens, foarte aglomerat şi trebuie să ai această disponibilitate pe termen lung să faci această specialitate.

Cred că aici este cheia, cel puţin legată de medicina de urgenţă, legat de celelalte specialităţi sunt chestiuni separate, lumea din exterior poate consideră că medicina este cam la fel pe fiecare specializare şi că diferă doar două-trei chestiuni dar de fapt viaţa unui medic radiolog de exemplu cum sunt eu este poate diferită de viaţa unui medic de urgenţă, a unui medic de familie”, a explicat Dr. Năstasă.

Despre dorinţa de a rămâne în ţară a medicilor, preşedintele Societăţii Medicilor Rezidenţi spune că perspectiva unui loc de muncă asigurat în domeniul în care s-au pregătit i-ar determina pe mulţi dintre ei să rămână să profeseze în ţară.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel