Categories: Ştiri sănătate

S-a întâmplat în urmă cu puțin timp! Ștefan Bănică jr. a fost INTERNAT de urgență. Ce a pățit artistul

Cântăreţul şi actorul Ştefan Bănică Jr. a fost internat, luni, la secţia de chirurgie a Spitalului Floreasca din Bucureşti. Artistul a acuzat dureri abdominale.

„Este internat la domnul profesor Beuran (Mircea Beuran, n.r.) pe secţia de chirurgie şi nu doreşte să fie furnizate niciun fel de informaţii despre starea lui de sănătate”, a spus Bogdan Opriţa, purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, pentru News.ro.

Ieri, de Florii, Bănică a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj de la mulți ani pentru toate persoanele cu nume de floare, gândindu-se, fără doar și poate, și la fiica sa, Violeta.

Născut pe 18 octombrie 1967, Ştefan Bănică Jr. este un actor de teatru şi film şi cântăreţ român. A susţinut mii de concerte, între care s-au numărat şi spectacole de Crăciun susţinute la Sala Palatului. A lansat 15 albume de autor, vândute în peste 500.000 exemplare, premiate cu 5 discuri de aur şi două de platină, potrivit digi24.ro.

În actorie s-a remarcat cu interpretarea unor roluri precum Mihai Marinescu, în „Liceenii” (1987), „Extemporal la dirigenţie” (1987) şi „Liceenii Rock ‘n’ Roll” (1992). A mai jucat în filme precum „Băieţi buni” (2005), „O viaţă minunată/ A Beautiful Life” (2008) şi „Ho Ho Ho” (2009).

În televiziune, Ştefan Bănică a colaborat pentru proiecte ca „Dansez pentru tine” (Pro TV), ca prezentator, şi „X Factor” (Antena 1), în calitate de jurat.

Artistul este fiul celebrului actor Ştefan Bănică şi al jurnalistei Sanda Vlad-Liteanu.

Recent Posts

Nu puneți recipiente de plastic în cuptorul cu microunde: Te poți îmbolnăvi grav

Cancerul de sân afectează una din opt femei și, deși decesele au scăzut datorită unui…

25 de minute ago

Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Psihologul Sînziana Burcea, despre metoda MIFNE: Este o noutate pentru întreg GLOBUL

Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Psihologul Sînziana Burcea, despre metoda MIFNE: Este o noutate…

54 de minute ago

Aceste zodii intră în cea mai puternică perioadă a vieții lor în 2025

Ar fi frumos dacă viața ar curge mereu ca laptele și mierea, dar din păcate…

o oră ago

Spitalul de Recuperare Medicală `Sfântul Sava` – premiat de Capital Top 100 Performeri în Sănătate

La cea de-a doua ediție, gala Capital Performers în Sănătate a acordat aseară un premiu…

2 ore ago

Simptome ale demenței care apar în viața de zi cu zi. Mulți le ignoră până e prea târziu

Deși pierderea memoriei reprezintă deseori un prim semn al maladiei, demența se mai poate manifesta…

2 ore ago

Predicția din 1995 a lui Bill Gates care s-a adeverit: de ce nimeni nu a luat-o în serios

În 1995, când Microsoft era încă o companie emergentă, co-fondatorul acesteia, Bill Gates, a participat…

2 ore ago

Citeste si: