Din cuprinsul articolului
S-a decis! Vaccinare obligatorie pentru cei de peste 60 de ani. Kyriakos Mitsotakis: „Este un act de justiție pentru cei vaccinați”.
Marți, 30 noiembrie, premierul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, a anunțat că s-a luat măsura vaccinării obligatorii anti-covid a tuturor persoanelor în vârstă de peste 60 de ani.
Aproximativ 500.000 de persoane din Grecia cu vârsta de 60 de ani sau mai mult nu au fost încă vaccinate, a declarat prim-ministrul Kyriakos Mitsotakis la o ședință a cabinetului, adăugând că veniturile din amenzi vor merge către spitalele de stat care au fost întinse de pandemie.
S-a decis! Vaccinare obligatorie pentru cei de peste 60 de ani
Cu această ocazie, premierul grec a mai anunțat că persoanele care nu nu se vor programa pentru administrarea primei doze de vaccin până la data de 16 ianuarie, vor plăti o amendă administrativă în valoare de 100 de euro pe lună. Această sumă va fi depusă într-un fond special care va contribui la finanțarea spitalelor.
Kyriakos Mitsotakis a explicat, potrivit nytimes.com, că impunere a vaccinării obligatorii pentru cetățenii de peste 60 de ani a fost o decizie „care l-a chinuit personal”.
Potrivit unor surse din cadrul guvernului grec, la luarea acestei hotărâri au contribuit cinci date științifice și operaționale:
- 9 din 10 decese cauzate de COVID implică cetățeni cu vârsta de peste 60 de ani.
- 7 din 10 pacienţi intubaţi au peste 60 de ani.
- 8 din 10 pacienţi intubaţi sunt nevaccinaţi.
- În ultima lună, ritmul de creștere a programărilor pentru prima doză de vaccin la grupa de populație de peste 60 de ani este de doar 3% față de 5-15% la alte vârste, în timp ce riscul este invers proporțional pentru această categorie de populație.
- În țări precum Portugalia și Danemarca, care au realizat vaccinarea în proporție de 99% pentru acest grup, presiunea asupra sistemului de sănătate și pierderea de vieți omenești este de până la 10 ori mai mică decât în Grecia.
Premierul grec susține că e vorba de „un act de justiție pentru cei vaccinați”
Descriind politica drept „un act de justiție pentru cei vaccinați”, premierul grec a spus că și-a făcut griji cu privire la penalizarea oamenilor, dar speră că vor vedea mișcarea ca pe un act de „încurajare, nu de represiune”.
„M-am simțit datoria de a fi alături de cei mai vulnerabili, chiar dacă ar putea să-i nemulțumească temporar”, a spus el.
Grecia înregistrează în medie peste 6.400 de cazuri noi pe zi, printre cele mai mari cifre de la începutul pandemiei, potrivit Centrului pentru Știința și Inginerie a Sistemelor de la Universitatea Johns Hopkins.
Cu îngrijorarea că sărbătorile de iarnă vor duce la o răspândire în continuare, Kyriakos Mitsotakis a spus că mai multe kituri de testare gratuite vor fi disponibile în următoarele două luni.
Premierul grec a mai anunțat că, în perspectiva sărbătorilor de iarnă, va fi impusă o măsură suplimentară, și anume în perioada 6 – 12 decembrie, statul va oferi câte un self-test gratuit fiecărui adult, vaccinat sau nu, cu scopul identificării eventualilor purtători asimptomatici ai virusului înainte de Crăciun.
Măsura se va repeta în perioada 3-7 ianuarie pentru a monitoriza transmiterea pandemiei în perioada sărbătorilor.
„Pentru că este important să ne verificăm cu toții în vederea adunărilor din acele zile”, a spus premierul.