Sari la conținut

S-a ajuns la o înțelegere cu sindicatele din sănătate în privința majorării salariilor

Sursă: Pexels
Principalele provocări ale candidaților în procesul de căutare a unui nou loc de muncă sunt găsirea oportunităților potrivite (58%), încrederea în angajator (46%) și procesul dificil de aplicare și selecție (33%)

În Marea Britanie, guvernul a ajuns la o înțelegere cu sindicatele din sănătate în privința majorării salariilor. Inițial, sindicatele au cerut majorări salariale de peste 10%.

În cele din urmă au acceptat însă un pachet mai modest, care include și o plată compensatorie pentru lunile precedente. Urmează ca membrii de sindicat să voteze acordul cu guvernul, după cum transmite de la Londra corespondenta RRA, Aura Neag.

După trei luni de proteste, guvernul britanic a oferit 5% majorări salariale care să intre în vigoare în aprilie, când în Marea Britanie începe un an nou financiar. În această înțelegere sunt incluși asistenții medicali, personalul auxiliar și managementul spitalelor.

medici

Ei vor primi și o plată suplimentară, care începe de la 1.655 de lire pentru portari și ajunge la 3.700 de lire sterline pentru manageri. Majorările salariale oferite de guvern nu sunt făcute din bugetul pentru îngrijirea pacienților. Ministrul sănătății, Steve Barclay, se arată foarte mulțumit că s-a ajuns la această înțelegere.

Negocieri intense mai multe zile la rând

„Am avut negocieri intense mai multe zile. Fiecare parte a arătat flexibilitate și acest lucru este reflectat în rezultatul echilibrat pe care l-am obținut, în care avem grijă de banul public, reducând inflația, dar recunoscând, în același timp, nevoile sistemului de sănătate”, potrivit Steve Barclay.

Până acum, guvernul de la Londra a refuzat să accepte cererile sindicatelor, pe motiv că majorările salariale de peste 5% ar alimenta inflația. Urmează ca această înțelegere să fie votată de membrii de sindicat. Medicii nu sunt incluși în această înțelegere, întrucât ei au contracte separate cu sistemul public de sănătate.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel