Din cuprinsul articolului
Ion Țiriac, în vârstă de 85 de ani, se confruntă cu probleme de sănătate și s-ar fi internat într-un spital din Viena, Austria.
Ion Țiriac, în vârstă de 85 de ani, ar fi fost internat într-un spital din Austria. Miercuri, omul de afaceri ar fi trebuit să fie prezent la un eveniment al fundației Metropolis, dar organizatorii au anunțat că lipsește, din cauza unor probleme de sănătate.
Milionarul nu a putut fi prezent deoarece, conform informațiilor noastre, a fost răcit. Speculațiile legate de recidiva unui cancer de plămâni de acum 20 ani nu se confirmă. de curand și Ion Ion Țiriac a ieșit public și a infirmat chiar și zvonul internării în clinica din Viena.
De ce s-a internat Ion Țiriac în Austria?
Așadar, starea de sănătate a lui Țiriac nu este gravă, iar în ultimele zile a fost observată o îmbunătățire. Cu toate acestea, afaceristul rămâne sub supravegherea medicilor.
În 2020, Ion Țiriac a fost internat timp de opt zile într-o clinică din Germania, când a fost diagnosticat cu Covid-19. „Am avut Covid, am fost unul dintre primii. Am luat în Statele Unite. N-am știut că l-am avut, n-am știut că îl port în spate. Imediat feciorul meu cel mare m-a adus în Europa. A trebuit să mă țină în spital opt zile, nu știu de ce. Dar nu în România, în Germania. Apoi m-am săturat și am venit acasă”, a declarat Ion Țiriac ulterior, potrivit EVZ.
Ion Țiriac, într-o formă de invidiat la 85 de ani
Ion Ţiriac se menţine într-o formă fizică excelentă, ca dovadă că-și conduce afacerile impecabil chiar dacă are 85 de ani. În ținerețe a mâncat de toate, mai ales mâncăruri grase, dar acum are grijă să le evite. Iar de friptură și cârnți nici să nu mai audă.
Multă lume se întreabă cu reușește să se mențină atât de bine, iar la această întrebare a răspuns o verișoară celebrului om de afaceri. Este vorba despre Mariana Stanciu care a dezvăluit secretul magnatului.
Verișoara sa a spus că în trecut adora mâncărurile grase, dar cu trecerea anilor, obiceiurile sale s-au schimbat, ca dovadă că Ion Ţiriac, ajuns la 85 de ani, se gândește de două ori înainte de a decide ce să mănânce chiar dacă pofta este mare.