Din cuprinsul articolului
S-a aflat adevărul despre moartea lui Petrică Mîțu Stoian! Informația vine în urma unei epertize medico-legală făcută de experţii din Timişoara. Carmen Obârșanu, avocata care o reprezintă pe sora lui Petrică Mîțu Stoian, a comentat pe seama acestor rezultate.
Potrivit informațiilor făcute de spitalul din Reșița în 2021, Petrică Mîțu Stoian a murit, pe 7 noiembrie 2021, după un stop cardiovascular.
După aproximativ doi ani, experții de la Timișoara au stabilit cauza decesului.
„Au stabilit acum experții de la Timișoara că a murit din cauza lui. Adică clinica nu a greșit, i s-a făcut corect terapia în camera hiperbarică.
Spun că a fost normal că nu a fost investigat înainte și am întrebat și eu, pentru că eu am făcut obiecțiuni la raportul de expertiză, am întrebat polițistul dacă doctorul a făcut obiecțiuni și mi-a spus că este secret”, a precizat avocata Carmen Obârşanu.
Mai mult, aceasta este de părere că ipoteza potrivit căreia boala lui Petrică Mîțu Stoian nu putea fi depistată de către medicul care l-a examinat nu este una corectă. Carmen Obârşanu spune că a adus obiecţii acestui raport, aşa că va mai dura până când acesta va ajunge la dosar, cu tot cu contestaţiile depuse şi cu noile concluzii venite apoi.
Petrică Mîțu Stoian urma tratamente în cameră hiperbarică la un centru medical, dar şi alte proceduri, ca parte a unui tratament aplicat persoanelor care au rămas cu sechele după infectarea cu SARS-CoV-2.
Nu doar iubitorii muzicii populare din România plâng de dorul lui Petrică Mîțu Stoian, ci şi Constantin Enceanu, bun prieten cu regretatul artist şi spune că nu se poate obișnui cu absența lui și că nu trece zi în care să nu se gândească la cel care i-a fost prieten și coleg.
„Îmi este dor de evenimentele unde cântam împreună, de glumele pe care le făceam la filmări și de telefoanele în care dezbăteam tot felul de subiecte și puneam țara la cale.
Nici acum nu-mi vine să cred ca nu mai este. Ar fi făcut 62 de ani, ar fi fost încă tânăr”, spunea cu câteva săptămâni în urmă Constantin Enceanu pentru Fanatik.
„L-am cunoscut pe Petre în 1994, la prima mea lansare, la prima mea casetă- ”Naiba de mândruliță” – lansată la Hanul Craiovița. Pe el l-au adus Maria Loga și Costel Măgureanu la mine la lansare. Atunci l-am văzut prima oară pe Petrică și l-am auzit cum cântă…
Era slăbuț, el fizic, la vremea respectivă, nu te dădea pe spate, dar avea o voce… Am și zis <<Ce frumos cântă băiatul ăsta>>, era altceva. Ușor, ușor ne-am apropiat, am ajuns să ne vedem foarte des. Mai ales aici, pe Oltenia, bărbați, eram noi doi și Costel Măgureanu care luam mai toate evenimentele (…)
Petrică era cel mai apropiat prieten al meu. Eu cu sora mea nu am fost la fel de apropiat cum am fost cu Petre. Făceam Crăciunurile, Revelioanele împreună. Dacă nu ne vedeam de Crăciun, ne vedeam a doua zi, în familie”, a mai povestit Constantin Enceanu, potrivit Capital.
Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…
Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…
Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…
Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…