Sari la conținut

Doi medici rezidenți cu specializare în boli infecțioase au fost premiați în cadrul Forumului Tinerilor Medici Infecţionişti 2023

Medic
Sursă foto: pixabay

Din cuprinsul articolului

În perioada 28-30 septembrie a avut loc la București prima ediție a Forumului Tinerilor Medici Infecționiști, manifestare dedicată dezvoltării și îmbunătățirii aptitudinilor tinerilor medici pe diverse componente necesare în exercitarea profesiei.

Evenimentul a fost organizat de Societatea Națională Română de Boli Infecțioase. La finalul Forumului s-au acordat premii pentru prezentare orală sau postere, printre laureați numărându-se și doi medici rezidenți în specialitatea boli infecțioase care activează în cadrul Secției Clinice Boli Infecțioase a SCJU Sibiu.

Medici rezidenți premiați

Dr. Alin Feiereisz, medic rezident specialitatea boli infecțioase anul II a obținut premiul III pentru lucrarea „Impactul modificărilor climatice din România asupra evoluției infecțiilor respiratorii acute în sezonul rece”.

Premiul constă în calitatea de membru ESCMID (Societatea Europeană de Microbiologie Clinică și Boli Infecțioase) pe durata unui an la Young Scientist Membership și Infection Journal.

“A fost un eveniment științific deosebit, în cadrul căruia am acumulat informații importante și am împărtășit de asemenea, din experiența dobândită până acum. Mă bucură enorm obținerea acestui premiu care mă onorează dar mă și obligă să cresc nivelul de performanță, cu scopul combaterii bolilor infecțioase”, a declarat Dr. Alin Feiereisz pentru Ora de Sibiu.

Sursă foto: Ora de Sibiu

Dr. Smaranda Crăciun, medic rezident specialitatea boli infecțioase anul III a fost premiată pentru posterul „Meningoencefalita cu dublă etiologie: bacilară și virusul encefalitei de căpușă – Prezentare de caz”. Premiul constată în Young Scientist Membership ESCMID pe 1 an și în tratatul de boli infecțioase al prof. univ. dr. Emanoil Ceaușu (volumul I, volumul II, volumul III).

“Pentru orice medic tânăr, cu aspirații, este foarte important să fii la curent cu ce este nou în medicină și, în cadrul acestui forum, am avut oportunitatea de a avea acces la informații despre abordări inovatoare în specialitatea infecțioase.

Este important să colaborăm și să știm să comunicăm pentru a fi eficienți. Sunt foarte bucuroasă pentru că posterul prezentat a fost apreciat și premiat”, a declarat Dr. Smaranda Crăciun.

“Felicitări tinerilor medici infecționiști pentru acestă reușită importantă care încununează eforturile lor de a învăța și a se dezvolta profesional și în același timp dovedesc calitatea pregătirii lor ca rezidenți. Ne bucurăm că, pe lângă premiile obținute, au avut oportunitatea de a interacționa cu colegii lor din alte centre precum și cu experți de marcă în domeniu”, a declarat Prof.univ. dr. Victoria Bîrluțiu, medicul șef al Secției Clinice Boli Infecțioase din cadrul SCJU Sibiu.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel