Din cuprinsul articolului
Ruxandra Dragomir este fostă jucătoare de tenis, fost număr 15 mondial și Președinta Federației Române de Tenis între 2009 și 2013.
Aceasta a comentat dur scandalul momentului privind dopajul Simonei Halep cu Roxadustat, o substanță interzisă.
Fosta jucătoare de tenis spune că deși nu îi vine să creadă că Halep ar fi făcut așa ceva, nici la Maria Sharapova și Lance Armstrong nu a crezut nimeni că e adevărat.
„Cine vrea să păstreze pe piedestal un sportiv care trișează este liber să o facă”, este concluzia aspră a fostei jucătoare de tenis.
„Simona Halep a fost depistată pozitiv cu o substanță interzisă, din categoria EPO, unde pedeapsa este foarte aspră: 2-4 ani de suspendare. Din pacate și a doua analiză, testul B, a relevat prezența aceleiași substanțe interzise.
Roxadustat nu poate fi administrat din greșeală. Nu se regăsește în nurofen sau în alte medicamente. Din păcate, sportivii poartă responsabilitatea substanțelor pe care le iau sau li se dau”, a spus fostul președinte al FRT în cadrul unui interviu pentru Q Magazine.
Fosta jucătoare de tenis spune că poate poate primi o pedeapsă mai blândă, dacă va avea o echipă bună de apărare și dacă va invoca motive serioase.
„Simona poate fi suspendată pentru dopaj, categoria EPO. Dar poate primi o pedeapsă mai blândă, dacă va avea o echipă bună de apărare și dacă va invoca motive serioase. Dar chiar și o scurtă suspendare la vârsta ei îi poate afecta definitiv cariera.
În rest, putem reacționa sentimental și emoțional. Convingerea multora că și alții se dopează, dar nu sunt prinși’ nu scade vinovăția Simonei. Cine vrea să păstreze pe piedestal un sportiv care trișează este liber să o facă. Timpul va lămuri dacă Simona a trișat sau nu”, a mai spus fostul președinte al FRT.
Ruxandra Dragomir a mai spus că o iubește pe Simona Halep, dar este o sportivă depistată pozitiv la două teste doping și i s-a retras dreptul de a mai concura. Aceasta susține că nu îi vine să creadă că Simona Halep ar fi făcut așa ceva, dar realitatea a arătat altceva.
„Până atunci, Simona, pe care de altfel o iubesc, este o sportivă depistată pozitiv la două teste doping. Și căreia i s-a retras dreptul de a mai concura. În rest, cine dorește să-și consume energia și timpul cu speculații și conspirații e liber să o facă.
Eu o cunosc pe Simona de aproape 20 ani și nici mie nu-mi vine să cred că ar fi făcut așa ceva. Cum mulți nu și-ar fi închipuit niciodată că Sharapova sau Armstrong… sau mulți alții ar putea fi depistați pozitiv. Dar realitatea a arătat altceva… Din păcate pentru Simona”, a încheiat Ruxandra Dragomir interviul acordat Q Magazine.
Ați observat vreodată că anumite numere apar mereu și mereu în viața dumneavoastră? Poate că…
Începând cu 1 ianuarie 2025, pensiile vor fi majorate cu 12,3%, indexare care include rata…
Un nou tranzit astrologic anunţă un sfârşit de săptămână benefic pentru patru zodii, care vor…
Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti este prezentă şi în ediţia 2024…
Cercetătorii americani au făcut o descoperire despre sănătatea creierului, organul cel mai complex în care…
În cazul pensiilor mari primite fără ani de muncă efectivă, o practică frecventă în trecut…