Din cuprinsul articolului
Este rușinos să te îmbolnăvești de covid! Din păcate, societatea în care trăim se confruntă cu un fenomen bizar și anume acuze care se aduc asupra bolnavilor care s-au infectat cu covid-19, în ciuda faptului că s-au protejat și au luat toate măsurile în acest sens.
„Bolnavii de COVID nu sunt niște persoane care au luat o boală venerică pentru că au făcut sex neprotejat pe centură. Bolnavii de COVID sunt prietenii noștri, părinți, frați, surori, colegi, vecini, prieteni. (…) Oameni care au avut grijă. Oameni care nu sunt vinovați pentru că s-au îmbolnăvit. Câțiva trec ușurel prin poveste, alții au fost la un pas să nu mai fie. Parcă eram un popor credincios, cu dragoste pentru semeni, cu empatie…“ a scris fondatoarea Zurli la final de octombrie pe contul ei de Facebook.
„ Rușinea este o emoție complicată care ascunde în umbra ei teama de respingere, de judecată și de abandon. Subiectul COVID-19 este tare controversat, iar majoritatea oamenilor, fiind extrem de încărcați emoțional, nu-și mai folosesc partea rațională a creierului pentru a se orienta și a comunica cu cei din jur într-o manieră civilizată sau demnă de respect. Când stresul crește, iar anxietatea devine copleșitoare și noi nu dispunem de suficiente abilități de autoreglare emoțională, mecanismele biologice de genul luptă-fugă-îngheț preiau controlul asupra acțiunilor noastre.
În prezent, suntem ultra vigilenți cu privire la acest coronavirus, mai ales că se știu relativ puține informații despre el și nimic nu este cert; prin urmare, atitudinea noastră este definită fie de retragere (fugă), fie de violență verbală sau fizică (luptă). Din acest punct de vedere, omenirea nu a evoluat atât de mult pe cât am vrea noi să credem. La bază, suntem tot niște animale sociale care, în situații de pericol, ar face orice pentru propria supraviețuire. Nu intenționez să jignesc omenirea, în cele din urmă, biologia este biologie, dar sunt foarte puțini aceia care în momentele grele, așa cum este această pandemie, își păstrează demnitatea umană. Pentru asta e nevoie de o bună autocunoaștere, de multă autodisciplină și de o stare de prezență conștientă.”
„Odată ce ai acuzat și criticat pe cineva, în mintea ta l-ai transformat într-un adversar sau inamic. Iar românul are mândrie și orgoliu, rar își asumă greșeala și mai rar își exprimă scuzele. După ce i-am făcut cu ou și cu oțet pe cei care s-au îmbolnăvit, rămânem congruenți în purtare și după ce aceștia s-au recuperat. A intra în contact cu ei ar presupune să ne asumăm exagerarea, să ne cuprindă puțin vinovăția și să recunoaștem că nu am dat dovadă de prea multă omenie sau eleganță relațională. Ne place să facem asta? Nu! Preferăm să murim cu dreptatea noastră inițială, decât să ne flexibilizăm și să ne asumăm imperfecțiunea specific umană,” a scris medicul psiholog Gáspár György
Pluto a intrat în Capricorn pe 1 septembrie și va rămâne acolo până pe 19…
Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…
În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…
Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…
Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…
De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…