Din cuprinsul articolului
„Să-ți fie rușine!” Psihoterapeut Beatrice Enăchescu: Rușinea face casă bună cu Vinovăția și Suferința.
„Să-și fie rușine!” este sintagma cu care mulți dintre noi am fost „educați” în copilărie. Câți dintre voi nu au fost admonestați de părinții voștri cu fraze de genul „Să-ți fie rușine că ai putut să faci așa ceva!” sau „Să-ți fie rușine! Cum ai putut să crezi așa ceva?” sau „Nu ți-e rușine?”
Contrar a ceea ce se poate presupune ca fiind adevărat RUȘINEA NU ESTE O EMOȚIE CU CARE NE-AM NĂSCUT. De fapt, există două emoții distructive cu care noi nu ne naștem, dar le învățăm pe parcursul vieții. Este vorba de RUȘINE și VINOVĂȚIE.
Ce este, de fapt, rușinea și cum a apărut ea? Beatrice Enăchescu, psihoterapeut și fondatorul „Viața la prezent”, a explicat în emisiunea DocPlay, de pe canalul de YouTube „Doctorul Zilei”, că rușinea și vinovăția au fost emoțiile pe care primii oameni, Adam și Eva, le-au dobândit în momentul în care au mușcat din mărul oferit de șarpe.
„Geneza este pentru unii e o poveste, pentru alții o metaforă, pentru alții un adevăr. Este povestea facerii omului. Și, dacă la început omul a fost binecuvântat, în sensul că li s-a dat în stăpânire și peștii mărilor și păsările cerurilor și tot pământul, ulterior, la cădere, s-au întâmplat două aspecte, foarte importante. Și aceste aspecte au legătură chiar cu aceste două emoții: cu rușinea și cu vinovăția.
Cum a apărut rușinea, de fapt? Cum a apărut rușinea în această metaforă. Practic, a venit șarpele și i-a îndemnat pe Adam și Eva să muște din acel măr, cu promisiunea că mărul le va da cunoștința Binelui și a Răului. Atenție! Ei aveau cunoașterea binelui înainte, dar ei nu știau acest lucru, urmau să descopere. Cu ce-a venit în plus șarpele? A venit cu această promisiune de a cunoaște Răul. Primul lucru pe care ei îl conștientizează este aceea că ei sunt goi. Adică, ei învață Rușinea. Iată cât de frumos explică acest adevăr, această metaforă cum am dobândit noi rușinea…
După aceea, următorul lucru pe care îl fac, este să se ascundă. Pentru că și-au dat seama că nu au ținut cont de recomandarea lui Dumnezeu, aceea de a nu mânca din pomul din mijlocul Grădinii și își dau seama că au greșit. Și aceasta este Vinovăția.
Iar al treilea „cadou” după cădere, a fost Durerea. Iată cum avem Rușine, Vinovăție și Suferință”, a explicat Beatrice Enăchescu.
Elena Oceanu, realizatorul emisiunii DocPlay, a amintit printre altele, cât de distructivă poate fi pentru un copil un îndemn educațional, care poate părea inofensiv la prima vedere. De exemplu, părinții săi obișnuiau să-i spună că n-ar trebui să-i fie frică că face ceva greșit, dar ar trebui să-i fie rușine. Și, urmând această logică, este cumva rușinea mai gravă decât frica?
Pentru a putea înțelege logic diferența dintre frică și rușine, vom readuce în discuție scala conștiinței a lui David Hawkins. Doctor în medicină și filosofie, acesta a studiat și experimentat zeci de ani nivelele de conștiință și a descoperit o scară logaritmică ce echivalează cu diferite nivele energetice corespunzătoare. Mai pe înțelesul nostru, Hawkins a vrut să vadă pe ce bandă de frecvență emite fiecare emoție. Există o bandă de frecvență de la 10 la 1000, unde 1000 este iubirea Cristică
Conform scalei conștiinței a lui Hawkins, toate sentimentele sub 200 sunt cele care ne trag în jos. Cele de care trebuie să scăpăm. Pentru a avea o viață împlinită, plină de satisfacții, trebuie să creștem pe această scală a emoțiilor.
„Rușinea este mai distructivă decât frica, pentru că rușinea este la baza scalei lui Hawkins, deci emite pe frecvența de bandă cea mai joasă. Are 20 de Hertz. Deci, practic, este mult mai bine, metaforic vorbind, să fii în furie, să fii în vinovăție, pentru că te ridici mai repede pe scara conștiinței, decât în rușine. Rușinea te face să lași capul jos și să rămâi acolo”, a mai spus psihoterapeutul Beatrice Enăchescu.
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…
Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…
Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…
Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…
Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…
Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…