Sari la conținut

Rujeola nu este doar o boală a copilăriei. Atenție!

La începutul lunii martie 2019, UNICEF anunța că asistăm la o creștere globală alarmantă a cazurilor de rujeolă la copii. Numai anul trecut în zece țării au fost înregistrate trei sferturi din creșterea totală a cazurilor de rujeolă. De aceea, vaccinul este unica metodă de prevenire a acestei boli, uneori fatale.

Potrivit UNICEF, la nivel global, 98 de țări au raportat mai multe cazuri de rujeolă în 2018 comparativ cu 2017, erodând progresele înregistrate împotriva acestei boli prevenibile, dar care poate fi fatală. Cele mai multe cazuri au fost întregistrate în Ucraina, Brazilia, Serbia, Tailanda, Franța.

Nici România nu stă bine la acest capitol. Este codașă la vaccinare și are o mulțime de cazuri de îmbolnăviri cu rujeolă.

România se situează în penultimul loc în Uniunea Europeană ca rata de acoperire cu prima doză de vaccin împotriva rujeolei cu 86%, în vreme ce Italia este pe ultimul loc cu 85%. Ungaria are o rată de acoperire de 99%, iar media europeană este de 93,5%. În România au fost raportate până la data de 29 martie 2019 un număr de 16293 cazuri de rujeolă, din care 62 de decese, potrivit Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică. Doar în ultima săptămână 82 de cazuri noi au fost înregistrate în 10 județe și București, susțin reprezentații Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România (COPAC).

Rujeola este o boală extrem de contagioasă, mai contagioasă decât Ebola, tuberculoza sau gripa. Virusul poate fi contactat de un om, de un copil în mai puțin de două ore după contactul cu o persoană infectată. Virusul se răspândește prin aer și infectează căile respiratorii, iar boala poate fi fatală pentru copii subnutriți sau copii prea mici pentru a fi vaccinați, avertizează reprezentanții UNICEF.

Vă reamintim că boala este cauzată de Morbillivirus, din familia Paramyxovirus și se transmite pe calea aerului, prin tuse sau strănut.

Persoanele aflate la risc de îmbolnăvire sunt: cei nevaccinați dar și persoanele care au o deficiență de vitamina A.

Principalele simptome ale bolii își fac apariția la 12 zile după infectarea copilului. Acestea sunt: ochii devin roșii, apar secrețiile nazale, tusea, febra destul de ridicată ( 40 de grade Celsius). Ulterior, apare și erupția cutanată.

Copiii sunt contagioși cu patru zile înainte de începerea erupțiilor cutanate și pot transmite boala încă patru zile după ce erupțiile apar.

Rujeola este o boală extrem de gravă la copiii mai mici de 5 ani și la adulți. Boala duce la complicații grave precum sunt: infecțiile pulmonare – pneumonie, encefalită, trombocitopenie.

Trebuie să reținem că vaccinul este unica metodă de prevenire a acestei boli, uneori fatale. Persoanelor neimunizate, adulții, pot face și ei vaccinul antirujeolic în primele 72 ore de la contactul cu un bolnav. Medicii spun că există șanse însă să facă boală, dar o formă foarte ușoară care trece mult mai repede și nu lasă urmări, nu duce la apariția complicațiilor.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel