Din cuprinsul articolului
Postul Adormirii Maicii Domnului sau al Sfintei Marii incepe anul acesta pe 31 iulie. Originea postului Sfintei Marii are legatura cu Sinodul III Ecumenic din 431, tinut la Efes, cand cultul Maicii Domnului a inceput sa cunoasca o dezvoltare mai mare prin recunoasterea calitatii sale de Theotokos, adica „Nascatoare de Dumnezeu”. Postul Adormirii Maicii Domnului aminteste de postul pe care Fecioara Maria l-a tinut inainte de trecerea sa din aceasta lume.
Postul Adormirii Maicii Domnului este un post dedicat pregătirii spirituale pentru sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, care are loc pe 15 august.
De ce postul Adormirii Maicii Domnului începe pe 31 iulie în 2024
În popor, postul Adormirii Maicii Domnului este cunoscut ca postul Sfintei Marii sau Sântamariei.
Postul Adormirii Maicii Domnului îi pregătește pe creştinii ortodocşi pentru cele două mari sărbători cu cruce roşie din luna august: Schimbarea la Față, sărbătorită pe 6 august, și Adormirea Maicii Domnului, de pe 15 august.
De regulă, postul Adormirii Maicii Domnului începe pe 1 august, fiind precedat de Lăsata Secului, ultima zi în care se mai poate mânca “de dulce”.
În 2024, Lăsata Secului ar fi căzut pe 31 iulie, într-o zi de miercuri, în care de obicei se postește. Din acest motiv, postul Adormirii Maicii Domnului începe cu o zi mai devreme și va dura, aşadar, până pe 14 august.
Potrivit crestinortodox.ro, în postul Adormirii Maicii Domnului, lunea, miercurea, și vinerea, până în jurul orei 15, nu se consumă niciun fel de aliment. După ora 15, credincioşii au voie să mănânce doar hrană uscată.
Rugăciunea zilei pentru bunăstare, noroc și sănătate
„Sfântă Maria, mă îndrept plin de încredere către Tine, cerându-ți ajutor! Cred cu tărie că mă vei asculta în necazul meu și mă vei sprijini când îmi este greu. Spre a-ți arăta recunoștința mea, îți făgăduiesc să fac cunoscută și altora această rugăciune. Te rog, cu umilință, să îmi aduci liniște în tristețea și durerile mele.
În numele negrăitei rugăciuni și bucurii care ți-a cuprins inima când ai oferit adăpost Mântuitorului lumii în casa ta din Betania, te impor, roagă-te pentru mine și familia mea ca să-l păstrăm pe Dumnezeu în inimă astfel încât să ne învrednicim a primi ajutor în nevoile noastre, mai ales în durerea care mă copleșește acum (se spune dorința).T
e implor, Ajutătoarea celor aflați în suferință, înfrânge orice greutăți precum ai înfrânt balaurul care șade la picioarele tale. AMIN”