Sari la conținut

Rugăciunea scurtă care trebuie rostită în Postul Paștelui. Este una dintre cele mai puternice

rugaciune
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Rugăciune

Această rugăciune formată din patru cuvinte se spune în cele 48 de zile ale Postului Paștelui și este considerată una dintre cele mai puternice rugăciuni.

Rugăciunea deține un loc foarte însemnat în viața unui credincios, deoarece este modul în care comunicăm cu Dumnezeu.

În acest sens Tomáš Špidlík precizează că „rugăciunea este o înălţare a minţii spre Dumnezeu, o cerere adresată lui Dumnezeu, un dialog cu Dumnezeu”.

În același timp, Arhimandritul Zaharia Zaharou ne învață și el că „rugăciunea este rodul iubirii. Dacă ne rugăm, înseamnă că Îl iubim pe Dumnezeu. Și, desigur, dacă Îl iubim pe Dumnezeu, atunci cu sigu­ranță că ne vom ruga”.

Prin intermediul rugăciunii Îl slăvim și Îl lăudăm pe Dumnezeu, potrivit îndemnului psalmistului:
„Toată suflarea să-L laude pe Domnul!”

Totodată, prin intermediul rugăciunii îi aducem mulțumiri lui Dumnezeu, exprimându-ne recunoștința pentru viața noastră și pentru binecuvântările pe care le-am primit de la El.

Atunci când ne rugăm, ar trebui să ne rugăm cu întreaga noastră ființă, cu smerenie și cu credință în Dumnezeu.

Rugăciunea scurtă care trebuie rostită în Postul Paștelui

Așadar, pentru creștini, rugăciunea cea mai potrivită este cea în care rostim numele Mântuitorului și ne rugăm spunând: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul/păcătoasa”.

Conform Sfintei Scripturi, baza mântuirii noastre sufletești este smerenia și supunerea, acestea începând cu cunoașterea și recunoașterea condiției noastre păcătoase.

Psalmul 33 și Psalmul 50 ne aduc aminte de aceste două virtuți prin versetele: „Aproape este Domnul de cei cu inima înfrântă şi pe cei smeriţi cu duhul îl va mântui” şi „Inimă înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi”

Potrivit Antena 3, Preotul Iosif Trifa vorbeşte în carta sa Oglinda inimii omului despre întâlnirea dintre propovăduitorul Evangheliei şi marele păcătos care îşi dorea mântuirea.” Un propovăduitor al Evangheliei l-a învăţat pe un mare păcătos să-şi înceapă drumul spre mântuire rostind timp de două săptămâni o rugăciune formată din doar patru cuvinte.

La finalul celor două săptămâni, propovăduitorul s-a întâlnit din nou cu păcătosul. Acesta plângea cu amar spunând că îşi „aflase” inima. De fapt, această „aflare” a inimii era începutul mântuirii sale.

Un om care se roagă şi care se uită spre Dumnezeu capătă o stare de liniște, se curăță de gândurile negative, alungă orice umbră din mintea și sufletul său şi intră într-o stare de echilibru, de liniște.

Rugăciunea formată din patru cuvinte care se rosteşte în toate cele 48 de zile ale Postului Paştelui este: „Doamne, arată-mi inima mea!”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel