Din cuprinsul articolului
Rugăciune pe care să o spui pentru vindecarea de cancer. Trebuie rostită în fața icoanei Maicii Domnului „Pantanassa”! Se spune că mulți s-au vindecat după citirea Acatistului sau a Paraclisului Maicii Domului Pantanassa.
Noi, credincioşii robii tăi, stând cu mustrare de inimă înaintea icoanei tale celei noi arătate, te cântăm cu laude, o, Împărăteasă a Toate! Trimite de sus vindecarea ta peste robii tăi care acum aleargă la tine, ca să putem să-ţi cântăm cu bucurie: Bucură-te, o, Împărăteasă a toate, care vindeci neputinţele noastre, cu harul tău!
Arhanghelul a venit din Cer, ca să-i spună Împărătesei a toate: Bucură-te! Văzându-Te pe Tine, Doamne, luând trup omenesc, cu dumnezeiască vestire a strigat către ea lucruri ca acestea:
Bucură-te, începătoarea mântuirii noastre
Bucură-te, împlinirea iertărilor noastre de către Creator
Bucură-te, că prin tine Dumnezeu a devenit Trup
Bucura-te, că în tine Cel Nevăzut Se arată
Bucură-te, ceea ce ai primit mila păcii
Bucură-te, că în tine s-a ţesut haina de carne a Cuvântului
Bucură-te, slava ridicată dincolo de înţelegerea minţii
Bucură-te, mană cerească prin care inimile sunt chemate la viaţă
Bucură-te, stea strălucită de har
Bucură-te, izvor care izvorăşti Apa cea Vie
Bucură-te, Maică a lui Dumnezeu, binecuvântată între femei
Bucură-te, Fecioară neîntinată, care ai născut pe Mântuitorul lumii
Bucură-te, Împărăteasă a toate, care vindeci neputinţele noastre, cu harul tău!
Cuvântul cel Nenăscut încape într-un prunc, prin tine, Fecioară, aducând tămăduire tuturor celor care cinstesc Naşterea din tine, cea nefurată de nuntă, cântând: Aliluia!
Căutând să cunoască ceea ce este necunoscut, a strigat Fecioara către îngerul cel vestitor: „Arată-mi cum eu, Fecioară fără pată, pot fi maică a Celui Preaînalt?”. Iar Gavriil cu frică i-a răspuns, strigând unele ca acestea:
Bucură-te, cea aleasă de Sfatul Cel Preaînalt
Bucură-te, cea repede auzitoare a celor ce se roagă ţie
Bucură-te, comoara de pace a lui Hristos
Bucură-te, nădejdea şi puterea poporului tău
Bucură-te, minunată nimicitoare a blestemului cancerului
Bucură-te, vindecătoarea neputinţelor
Bucură-te, apărătoarea lumii
Bucură-te, izbăvitoare de griji
Bucură-te, alinătoarea plânsului şi a lacrimilor
Bucură-te, care deschizi porţile mântuirii tuturor
Bucură-te, sceptru şi putere a celor ce locuiesc în Sfântul Munte
Bucură-te, toiagul călugărilor şi al laicilor
Bucură-te, Împărăteasă a toate, care vindeci neputinţele noastre, cu harul tău!
Puterea celui Preaînalt te-a umbrit, Fecioară, şi Cel Neatins S-a făcut trup, arătându-te pe tine poiană dulce a celor ce voiesc să culeagă mântuirea atunci când cântă: Aliluia!
Icoana ta „Împărăteasă a toate” a fost slăvită, o, Maică a lui Dumnezeu, atunci când vindecările au prins a curge din chipul tău. Tu dai vindecare celor care cântă înaintea ei cu credinţă, înmulţind cântările astfel:
Bucură-te, Maică a Luminii Nestinse
Bucură-te, biruinţa celor care rabdă până la sfârşit
Bucură-te, doctor adevărat al celor ce bolesc şi sunt în necaz
Bucură-te, zid apărător al văduvelor şi orfanilor
Bucură-te, deschizătoare a uşilor Raiului
Bucură-te, apărătoare a celor ce trudesc şi duc sarcini grele
Bucură-te, mijlocitoare pentru mântuirea credincioşilor
Bucură-te, ceea ce te rogi pentru neamul creştinesc
Bucură-te, scară cerească prin care ne ridicăm de pe pământ la Cer
Bucură-te, apă vie care speli păcatele noastre de moarte
Bucură-te, mieluşeaua care păzeşti inimile celor neprihăniţi
Bucură-te, văl apărător care adăposteşti copiii Bisericii
Bucură-te, Împărăteasă a toate, care vindeci neputinţele noastre, cu harul tău!
Vrând să dea viaţă lumii, Stăpânul tuturor S-a sălăşluit în pântecele tău, fără să ştii de bărbat, arătându-te pe tine Maică a credincioşilor, învăţându-i să cânte lui Dumnezeu: Aliluia!
Slăvite lucruri ne-au înconjurat de la tine, o, Cetate a lui Dumnezeu, prin vindecările pe care le reverşi, şi primind izvoare răcoritoare de vindecare, îţi strigăm cu mulţumire unele ca acestea, o, Împărăteasă a toate:
Bucură-te, iarbă vindecătoare care uşurezi suferinţa
Bucură-te, răcoreală care potoleşti fierbinţeala bolii
Bucură-te, flacără care arzi blestemul cancerului
Bucură-te, cea care ridici din patul durerii pe cei pe care doctorii nu-i mai pot ridica
Bucură-te, cea care îţi arăţi faţa ta cea preacurată celor aleşi ai tăi
Bucură-te, cea care ne scoţi din cătuşele păcatelor
Bucură-te, căci prin tine ne-a fost dată scoaterea din moarte
Bucură-te, că prin tine mulţime de credincioşi au fost mântuiţi
Bucură-te, înălţime curată, neatinsă de gândul omenesc
Bucură-te, adâncime trăită de lume
Bucură-te, cea care ai fost profeţită de Patriarhii Vechiului Testament
Bucură-te, călăuzitoarea ierarhilor care se roagă ţie
Bucură-te, Împărăteasă a toate, care vindeci neputinţele noastre, cu harul tău!
Te-ai arătat a fi, o, Fecioară, templul cel preacurat al Mântuitorului. De aceea, cădem înaintea ta, Preacurată, şi cerem să ne faci şi pe noi fii ai lui Dumnezeu, ca să strigăm către tine: Aliluia!
Cetele îngerilor, văzând în mâinile tale pe Cel Ce a făcut cu mâna pe om, şi cunoscându-te a fi Doamnă şi Stăpână, deşi singură te-ai numit „Roaba Domnului”, Preacurată, cu grabă slujesc ţie, una binecuvântată, cu cântări ca acestea:
Bucură-te, cea pe care Dumnezeu te-a pus mai presus decât oştile cereşti
Bucură-te, cea care umpli lumea cu vindecări minunate
Bucură-te, cea care auzi slava şi laudele Cerurilor
Bucură-te, cea care primeşti mulţumirile pământului
Bucură-te, cea care arzi sămânţa putreziciunii din inimile noastre
Bucură-te, zeloasă biruitoare a vicleniilor diavolului
Bucură-te, ceea ce umpli valea acestei vieţi cu lacrimi de bucurie
Bucură-te, ceea ce prefaci grijile în dulceaţă cerească
Bucură-te, miros de bună mireasmă, primit de Dumnezeu
Bucură-te, nemăsurată bucurie a păcătoşilor care se pocăiesc
Bucură-te, armura adevărului împotriva ispitelor
Bucură-te, scut de apărare împotriva duşmăniei şi a distrugerii
Bucură-te, Împărăteasă a toate, care vindeci neputinţele noastre, cu harul tău!
Binevestitorii Cuvântului lui Dumnezeu, Apostoli ai Mântuitorului, minunat au fost aduşi de faţă, Fecioară, când ai fost ridicată de la pământ la Cer, ca să-I poată cânta cu o inimă şi cu o gură lui Dumnezeu: Aliluia!
Har minunat s-a arătat din icoana ta, Împărăteasă a toate, când tânărul cel întunecat de învăţături satanice a căzut ţeapăn la pământ înaintea ei şi, slobozit din legăturile întunericului, cu frică şi cu bucurie a strigat către tine acestea:
Bucură-te, îndreptătoarea vieţii păcătoase
Bucură-te, mângâierea celor chinuiţi
Bucură-te, alungătoarea hoardelor de demoni din Biserică
Bucură-te, risipitoarea norilor întunecaţi ai păcatului
Bucură-te, distrugătoarea capcanelor celor nevăzute
Bucură-te, atotputernica biruitoare a vrăjilor sataniceşti
Bucură-te, far care luminezi calea celor rătăciţi
Bucură-te, nor care aperi pe cei nevinovaţi de rele
Bucură-te, munte care ne hrăneşti pe noi cu mană cerească
Bucură-te, vale a acestei vieţi, care ne saturi cu umilinţa lui Hristos
Bucură-te, piatră scumpă a Împărăţiei Cerurilor
Bucură-te, rază a luminii celei veşnice
Bucură-te, Împărăteasă a toate, care vindeci neputinţele noastre, cu harul tău!
Voind să Te dai pe Tine Însuţi hrană celor credincioşi, Te-ai întrupat din Sfânta Fecioară, ca primind Preacuratul Tău Trup şi Sfântul Tău Sânge, să Te cunoaştem pe Tine, Dumnezeul cel Adevărat. De aceea, minunându-ne de această neatinsă înţelepciune, strigăm către tine: Aliluia!
Făcătorul a toate ne-a mai descoperit o taină, când împreună cu Apostolii Săi a mâncat Cina cea de Taină. Iar noi, care ne rugăm Împărătesei a toate să ne facă părtaşi Sfintelor Daruri, îi aducem cântări ca acestea:
Bucură-te, dătătoare a Pâinii Cereşti
Bucură-te, purtătoarea vieţii celei veşnice
Bucură-te, potir din care ne împărtăşim cu Hristos
Bucură-te, ceea ce te uneşti suflet şi trup cu Hristos
Bucură-te, linguriţă de aur, plină cu Tainele Cereşti
Bucură-te, chivot nepreţuit în care se află Sfintele Daruri
Bucură-te, cea care ne arăţi Sfânta Împărtăşanie
Bucură-te, masă binecuvântată, care ne dai hrana cea sfântă
Bucură-te, cea care îi aşezi de-a dreapta ta pe cei care se împărtăşesc cu cinste
Bucură-te, cea care scoţi din iad pe apărătorii Sfintei Liturghii
Bucură-te, călăuzitoarea celor morţi spre fântâna nemuririi
Bucură-te, tare adăpost de pace pentru copiii tăi
Bucură-te, Împărăteasă a toate, care vindeci neputinţele noastre, cu harul tău!
Privind la minunata Naştere a lui Hristos şi părăsind grijile cele lumeşti, să ne înălţăm inimile, căci pentru aceasta S-a întrupat Cel Preaînalt, ca să ne tragă la Sine pe cei ce-I cântăm: Aliluia!
Fiind dintotdeauna în sânul Tatălui, Cuvântul cel Necuprins S-a făcut Trup pe pământ. Dumnezeu Cel Mare a slăvit-o pe Fecioara şi a căutat spre smerenia Maicii Sale, care aude de la noi cuvinte ca acestea:
Bucură-te, chivot al necuprinsului Dumnezeu
Bucură-te, cea care arăţi lumii pe Creatorul Cel mai presus de lume
Bucură-te, cutremurătoare a puterii morţii
Bucură-te, vindecătoarea rănii lui Adam
Bucură-te, leac vindecător al rănilor sufleteşti
Bucură-te, untdelemn sfânt care ungi rănile trupeşti
Bucură-te, uşurătoarea durerilor celor care nasc
Bucură-te, cea care biruieşti iadul
Bucură-te, cea care toceşti boldul morţii
Bucură-te, nădejdea învierii de obşte
Bucură-te, cea care aduci adevărată mântuire ortodocşilor
Bucură-te, Împărăteasă a toate, care vindeci neputinţele noastre, cu harul tău!
Toată firea cea îngerească şi cea omenească s-a uimit de slăvita şi neînţeleasa Ta întrupare, Cuvântule al lui Dumnezeu. Luând aminte cu minunare la această taină a smereniei, cu frică şi cutremur, noi cei mulţumitori strigăm către Tine: Aliluia!
Răniţi fiind cu multe boli, am primit vindecări peste măsură de la icoana ta, o, Împărăteasă a toate şi, prin credinţă, îmbogăţindu-ne cu har, cu glas mare strigăm către tine:
Bucură-te, statornică păstrătoare a sănătății pruncilor
Bucură-te, aducătoare de sănătate celor bolnavi
Bucură-te, vindecătoarea copiilor bolnavi
Bucură-te, mama tinerilor în suferinţă
Bucură-te, cea care ridici pe cei ce zac pe patul bolii
Bucură-te, întărirea celor stăpâniţi de frica morţii
Bucură-te, cea care iei seama la plânsul bărbaţilor
Bucură-te, cea care asculţi suspinul nostru
Bucură-te, cea care îneci durerea pământească în bucuria cerească
Bucură-te, răbdare cerească în faţa furtunilor devastatoare
Bucură-te, cea care aduci bucurie celor ce plâng
Bucură-te, ceea ce aduci îmblânzirea relelor, pe aripile rugăciunii
Bucură-te, Împărăteasă a toate, care vindeci neputinţele noastre, cu harul tău!
Vrând să mântuiască firea omenească stricată prin păcat, Creatorul tuturor a pogorât peste tine ca roua peste lâna lui Ghedeon, şi te-a făcut rug aprins. Dumnezeu fiind, El S-a făcut Om, pentru care pururea Îi cântăm: Aliluia!
Zid apărător eşti fecioarelor, Preacurată, şi celor care se luptă pentru curăţire. Dumnezeu S-a sălăşluit întru tine, curăţind întreaga fire cugetătoare, eliberând-o de toată întinăciunea, pentru care îţi cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, cea care vorbeşti cu cei care caută tăcerea
Bucură-te, coroană a celor care îşi păstrează neatinsă fecioria
Bucură-te, început şi sfârşit al desăvârşirii duhovniceşti
Bucură-te, tezaur al revelaţiei divine
Bucură-te, cunoscătoare a sfatului Sfintei Treimi
Bucură-te, izvor al mântuirii bărbaţilor virtuoşi
Bucură-te, înălţime neatinsă de minţile trufaşe
Bucură-te, adăpost deschis pentru inimile umile
Bucură-te, Preacurată, mai imaculată decât Cerurile
Bucură-te, ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi serafimii
Bucură-te, cea plină de veselie, căreia Arhanghelul ţi-a spus: „Bucură-te!”
Bucură-te, cea mângâiată, care ai atins cu mâna pe Hristos Cel Înviat
Bucură-te, Împărăteasă a toate, care vindeci neputinţele noastre, cu harul tău!
Străduindu-ne cu mintea să aducem o cântare Mântuitorului, noi şi eu nevrednicul, Stăpână şi Doamnă, rămânem robii tăi; căci cine poate fi vrednic să aducă imnuri lui Dumnezeu, al Cărui nume este ca mirul curat; de aceea Îi cântăm: Aliluia!
Ca o mare lumină – Răsăritul Cel de Sus – Fiul tău şi Dumnezeu a strălucit peste noi, cei ce locuim întru întuneric. Ci vino şi la noi, Fecioară! Tu eşti lumânare într-un sfeşnic, un copil purtător de lumină al Bisericii, care ne îndemni să-ţi aducem cântări ca acestea:
Bucură-te, zori ai Soarelui cunoaşterii
Bucură-te, lăcaş al firii dumnezeieşti
Bucură-te, lumina din care se ţese haina sfinţilor
Bucură-te, torţă care înlături întunericul demonilor
Bucură-te, luminarea minţilor nepricepute
Bucură-te, lumină pentru inimile păcătoase
Bucură-te, mâna cea dreaptă, care ne scoţi pe noi din marea deşertăciunilor
Bucură-te, rază de lumină, care călăuzeşti spre Împărăţie sufletele celor mântuiţi
Bucură-te, fulger care-i faci să tresară pe cei nepocăiţi
Bucură-te, luminătoarea conştiinţelor nepocăite
Bucură-te, îmblânzirea Judecăţii lui Dumnezeu
Bucură-te, Împărăteasă a toate, care vindeci neputinţele noastre, cu harul tău!
Vrând să ne dea Harul Său, Dătătorul Vechiului Testament ne-a dăruit Testamentul cel Nou. Şi primind astfel Harul – nu prin lucrarea legii, ci prin credinţa cea adevărată – şi aflând astfel mântuirea, Îi cântăm Lui: Aliluia!
Înălţăm imnuri Naşterii sfinte, aşa cum Israel preamărea cu chimvale tabernacolul legii vechi care era doar umbra ta, Maică şi Fecioară, adevăratul Tabernacol pe care noi, acum, te slăvim cu bărbăţie, ca să auzi de la toţi spuneri ca acestea:
Bucură-te, cântec cântat de înălţimi
Bucură-te, psalm răsunând jos
Bucură-te, vrednică roabă a Unuia Dumnezeu
Bucură-te, cea plăcută Sfintei Treimi pentru smerenia ta
Bucură-te, cea care porţi în tine pe Cel Care a făcut veacurile
Bucură-te, tron al Celui Care ţine universul în mâinile Sale
Bucură-te, taină neînţeleasă a vârstelor şi a timpurilor
Bucură-te, nădejde tare a popoarelor şi a neamurilor
Bucură-te, adevărată bucurie a preoţilor cucernici
Bucură-te, repede auzitoare a rugăciunilor din biserici şi din chilii
Bucură-te, vas al milei, ales de Dumnezeu
Bucură-te, Împărăteasă a toate, care vindeci neputinţele noastre, cu harul tău!
O, Maică, Împărăteasă a toate, care ai purtat pe Cuvântul Cel mai Sfânt decât toţi sfinţii, primeşte această cântare a noastră, vindecă-ne de bolile de moarte şi scoate-ne din judecata ce va să vie, pe noi cei ce-ţi cântăm: Aliluia! Aliluia! Aliluia! (acest Condac se repetă de trei ori)
Apoi se citesc Icosul 1 și Condacul 1:
Arhanghelul a venit din Cer, ca să-i spună Împărătesei a toate: Bucură-te! Văzându-Te pe Tine, Doamne, luând trup omenesc, cu dumnezeiască vestire a strigat către ea lucruri ca acestea:
Bucură-te, începătoarea mântuirii noastre
Bucură-te, împlinirea iertărilor noastre de către Creator
Bucură-te, că prin tine Dumnezeu a devenit Trup
Bucura-te, că în tine Cel Nevăzut Se arată
Bucură-te, ceea ce ai primit mila păcii
Bucură-te, că în tine s-a ţesut haina de carne a Cuvântului
Bucură-te, slava ridicată dincolo de înţelegerea minţii
Bucură-te, mană cerească prin care inimile sunt chemate la viaţă
Bucură-te, stea strălucită de har
Bucură-te, izvor care izvorăşti Apa cea Vie
Bucură-te, Maică a lui Dumnezeu, binecuvântată între femei
Bucură-te, Fecioară neîntinată, care ai născut pe Mântuitorul lumii
Bucură-te, Împărăteasă a toate, care vindeci neputinţele noastre, cu harul tău!
Noi, credincioşii robii tăi, stând cu mustrare de inimă înaintea icoanei tale celei noi arătate, te cântăm cu laude, o, Împărăteasă a Toate! Trimite de sus vindecarea ta peste robii tăi care acum aleargă la tine, ca să putem să-ţi cântăm cu bucurie: Bucură-te, o, Împărăteasă a toate, care vindeci neputinţele noastre, cu harul tău!
Stăpână şi Doamnă, prin dătătoarea de bucurie și preacinstită icoana ta „Împărăteasă a toate”, mântuieşte pe cei care cu fierbinţeală cer mila ta; slobozeşte-i din toate durerile pe cei care aleargă la tine, din toate necazurile scapă turma ta, care cere de la tine mijlocirea ta.
Atotbună Stăpână, Sfântă Maică a lui Dumnezeu, Pantanassa, Împărăteasă a toate, nu sunt vrednic să intri sub acoperământul sufletului meu. Ci, ca ceea ce eşti milostivă, Maica Dumnezeului Celui Milostiv, spune numai un cuvânt şi se va tămădui sufletul meu, şi trupul meu slăbit se va întări. Căci tu ai tărie putincioasă, şi cuvântul tău este plin de putere, o, Împărăteasă a toate. Adu-mi biruinţa, roagă-te pentru mine, ca să măresc numele tău cel minunat totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
O, Preacurată Maică a lui Dumnezeu, Împărăteasă a toate, auzi suspinurile noastre cele pline de durere, înaintea icoanei tale celei făcătoare de minuni. Întoarce-ţi privirea spre copiii tăi bolnavi de boli netămăduite, care cad cu credinţă înaintea sfintei tale icoane. Şi precum pasărea îşi acoperă cuibul de pui cu aripile, aşa acoperă-ne şi tu, Fecioară, cu omoforul tău cel vindecător. În acest loc, în care nădejdea se subţiază, mila ta să fie nădejde neîndoielnică. Aici, unde grijile amare ne copleşesc, dă-ne răbdare şi odihnă; unde chinul şi deznădejdea se cuibăresc în suflet, fă să răsară lumina necreată a lui Dumnezeu. Mângâie-i pe cei fricoşi, întăreşte-i pe cei slabi, varsă blândeţe şi lumină peste inimile amărâte. Vindecă poporul tău cel bolnav, atotmilostivă Stăpână, binecuvântează minţile şi inimile doctorilor, ca să fie instrumentele Atotputernicului Doctor Iisus Hristos, Mântuitorul. Ne rugăm înaintea icoanei tale, ca puterea ta să trăiască în noi, Stăpână şi Doamnă. Întinde mâinile tale pline de vindecări, bucuria celor întristaţi, mângâierea celor îndureraţi, ca degrab primind ajutorul tău cel minunat, să lăudăm Treimea cea de viaţă Făcătoare şi nedespărţită, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!, este acatistul pentru vindecarea de cancer, potrivit Doxologia.
Horoscopul zilei de marţi, 5 noiembrie 2024, anunţă momente dificile pentru unii nativi ai zodiacului.…
Folosiți o sticlă de apă? Dacă da, câte bacterii se ascund în ea? S-ar putea…
Senatul României a aprobat un proiect de lege inițiat de Guvern care prevede reglementarea unor…
Acest ceai, preparat din fructele bogate în vitamine și minerale ale cătinei, este recomandat în…
Autorităţile medicale sunt în alertă, după ce în Italia s-a înregistrat primul caz de gripă…
Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din București va efectua gratuit pe data…