Din cuprinsul articolului
Rugăciune puternică pe care să o spui în noaptea dintre ani. Îndeplinește toate dorințele în Noul An 2022.
Există o rugăciune pe care poți să o citești chiar de Revelion, la ora 24.00. Se spune că la acest ceas, porțile Cerului se deschid , iar rugăciunile noastre devin mai puternice.
Prin această rugăciune, Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru că ne-a ajutat să trecem cu bine peste anul ce s-a sfârșit și Îl rugăm să ne învrednicească să depășim cu bine necazurile ce ni se vor așterne inevitabil în cale în noul an. Așadar, dacă vrei să ai parte de mila dumnezeiască, rostește această puternică rugăciune de Anul Nou.
„Binecuvintează, Doamne, viața noastră și ne izbăvește în Anul cel Nou care vine și în toți anii vieții noastre de necazuri, de primejdii, de războaie și de toată răutatea și nedreptatea, dăruindu-ne tuturor zile bune și îndelungate, cu bună sporire și folos în munca noastră, cu fericire și liniște, ca să-Ți mulțumim pururea pentru toate și Ție mărire să înălțăm, împreună și Părintelui Tău Celui fără de început și Preasfântului și Bunului și de viață făcătorului Tău Duh acum și pururea și în vecii vecilor. Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi păcătoșii. Amin!”
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…