Din cuprinsul articolului
Rugăciune pe timp de război. Războiul lui Putin continuă, iar singura ară cu care omenirea se poate salva din ghearele morții este rugăciunea. Părintele Francisc Doboș a transmis rugăciunea pentru pace a Papei Ioan Paul al II-lea din 1991, din timpul războiului din Golful Persic.
Rugăciunea pentru pace face minuni. Credincioșii trebuie să o rostească, este una dintre cele mai puternice rugăciuni despre care se spune că aduce pace. Care sunt cuvintele pe care creștin ortodocșii trebuie să lespună cu voce tare sau în gând pentru a aduce PACE.
”În timp ce noi dormeam, și la propriu și la figurat, a început un nou război, pe lângă “războaiele” orgoliilor și egoismelor noastre de toate zilele. Arma noastră e rugăciunea.”
Rugăciune pentru pace – Papa Ioan Paul II (1991)
„Dumnezeul Părinților noștri, mare și milostiv,
Domn al păcii și al vieții, Tatăl tuturor.
Tu ai planuri de pace și nu de suferință, condamni războaiele și nimicești mândria celor violenți.
Tu l-ai trimis pe Fiul tău Isus pentru a proclama pacea celor de aproape și celor de departe, pentru a-i reuni pe oamenii din fiecare rasă și din fiecare neam într-o singură familie.
Ascultă strigătul unanim al copiilor tăi, rugămintea sinceră a întregii omeniri: să nu mai existe vreodată război, aventură fără întoarcere, să nu mai existe vreodată război, spirală de doliu și violență; fă să înceteze acest război din Golful Persic {azi Ucraina, nota mea}, amenințare pentru creaturile tale, în cer, pe uscat și pe mare.
În comuniune cu Maria, Maica lui Isus, noi te implorăm: vorbește inimilor celor responsabili pentru soarta popoarelor, oprește logica retorsiunii și a răzbunării, sugerează noi soluții cu Duhul tău, gesturi generoase și onorabile, spații de dialog și de așteptare răbdătoare mai rodnice decât termenele pripite ale războiului.
Dăruiește timpului nostru pace.
Să nu mai existe vreodată război.
Amin!”.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…