Categories: Stil de viaţă

Rugăciune făcătoare de minuni. Se rostește de Intrarea Maicii Domnului în Biserică

Rugăciune făcătoare de minuni. Se rostește de Intrarea Maicii Domnului în Biserică, ziua în care se deschid cerurile. Rugăciunea ajută la îndeplinerea dorințelor.

Rugăciune făcătoare de minuni. Se rostește de Intrarea Maicii Domnului în Biserică

Astăzi, 21 noiembrie, biserica celebrează Intrarea Maicii Domnului în Biserică, prima sărbătoare cu cruce roșie a Postului Crăciunului. În această zi încărcată cu însemnătate spirituală, preoții recomandă rostirea unei rugăciuni.

Iată ce rugăciune trebuie să rostești de Intrarea Maicii Domnului în Biserică.

„Valuri de patimi mă împresoară; mare necaz şi strâmtorare îmi umplu sufletul o, întru-tot Sfântă Maică, linişteşte sufletul meu cu pacea Fiului tău şi alungă deznădejdea şi întristarea sufletului meu cu harul Său.

Potoleşte furtuna păcatelor mele care mă frig precum un vierme în foc şi stinge-i flăcările. Umple-mi inima de bucurie, Preacurată Maică şi împrăştie ceaţa nelegiuirilor mele de la faţa mea, căci acestea mă împresoară şi mă tulbură. Luminează-mă cu lumina Fiului tău.

Sufletul meu se simte sfârşit; totul îmi este greu, chiar şi rugăciunea. Iată-mă, rece ca piatra. Buzele mele şoptesc o rugăciune, dar inima mea nu tresaltă. Necazurile m-au împresurat de pretutindenea.

Topeşte gheaţa din jurul sufletului meu şi încălzeşte-mi inima cu dragostea ta. Nu-mi pun nici o încredere în apărarea venită de la oameni, ci îngenunchez dinaintea ta, o, Prea Sfântă Maică şi Fecioară. Nu mă alunga de la faţa ta, ci primeşte rugăciunea robului tău. Tristeţea m-a cuprins.

Nu mai pot răbda năvălirile diavolilor. Nu am nici o apărare, nici nu aflu loc de refugiu, om nenorocit ce sunt. Sunt pururea biruit în lupta aceasta şi nu am altă mângâiere decât în tine, Preasfântă Maică. O, nădejde şi apărarea tututror credincioşilor, nu trece cu vederea rugăciunea mea!”, este cea mai puternică rugăciune către Maica Domnului.

Pe lângă rugăciunea menționată mai sus, se rostește și rugăciunea zilei de luni.

O Doamne, astazi iti dau sufletul si trupul meu

„Doamne Iisuse Hristoase, cu adanca umilinta recunosc si marturisesc, ca in toata ziua pacatuiesc contra iubirii Tale Dumnezeiesti. Deci, astazi, ca este luni si inceputul saptamanii, ma rog cu umilinta indurarii Tale celei mari: iarta-mi pacatele cele de voie si fara de voie, si-mi ajuta sa pun inceput bun si sa port mai multa grija de sufletul meu, pentru care ai rabdat atatea dureri la Sfanta Ta Rastignire!

O Doamne, astazi iti dau sufletul si trupul meu si vointa mea, rugandu-Te sa fie voia Ta cu mine, dupa buna placerea Ta. Pedepseste-ma Doamne, dupa indurarea Ta, in aceasta lume, iar nu in cealalta viata. Si iarta pe cei vii si pe cei raposati, pentru rugaciunile Sfintei Tale Biserici, si pe toti ne invredniceste de marirea Ta in rai. La aceasta pun mijlocitori pe Sfintii Tai ingeri, catre care zic: O, cerestilor ajutatori si pazitori ai oamenilor, voua ma inchin si va multumesc, pentru ajutorul si conducerea ce ne-o dati in toate zilele noua, nevrednicilor si pacatosilor.

Scutiti-ma de vrajmasii cei vazuti si nevazuti, ca sa nu mai pacatuiesc de acum inaintea Dumnezeului meu! Invredniciti-ma sa va vad la moartea mea, stand in jurul meu si sa duceti sufletul meu in cer, ca sa se inchine maririi Fetei lui Dumnezeu, iar voua sa va multumesc acolo, pentru purtarea de grija ce ati avut pentru mine si binele vostru sa-l spun cu glas neincetat in veci. Amin.”, potrivit crestinortodox.ro.

Recent Posts

Medic, despre importanța VITAMINEI D în organism: Ne protejează de cancer, diabet și depresie

Medic, despre importanța VITAMINEI D în organism! În ultimii ani, auzim și citim din ce în…

13 minute ago

Performerii din sănătate prezentați de Revista Capital

Sănătatea este un fundament al vieții noastre, un fir invizibil care leagă trupul, mintea și…

13 minute ago

Institutul Național de Sănătate Publică, omagiat la Gala Capital. Ce premiu a obținut

Institutul Național de Sănătate Publică, omagiat la Gala Performeri din Sănătate 2024. Premiile Speciale au…

23 de minute ago

Nu mai arunca cojile de măr! Ajută cel mai solicitat mușchi din corp

Nu mai arunca cojile de măr! Un ingredient natural găsit în coaja de mar (acid…

43 de minute ago

Nu puneți recipiente de plastic în cuptorul cu microunde: Te poți îmbolnăvi grav

Cancerul de sân afectează una din opt femei și, deși decesele au scăzut datorită unui…

o oră ago

Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Psihologul Sînziana Burcea, despre metoda MIFNE: Este o noutate pentru întreg GLOBUL

Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Psihologul Sînziana Burcea, despre metoda MIFNE: Este o noutate…

2 ore ago

Citeste si: