Din cuprinsul articolului
Rugăciune către Sfânta Muceniţă Matrona din Tesalonic. În fiecare an, pe 27 martie, creștinii ortodocși o prăznuiesc pe Sfânta Muceniță Matrona din Tesalonic.
Sfânta muceniţă Matroana a fost o copila săracă și orfană, slujitoare la o femeie de neam evreu,din Tesalonic, care se numea Pautilla.
Cine a fost Sfânta Muceniţă Matrona din Tesalonic
Însoţind deci pe stăpâna ei până la sinagogă, sfânta Matroana nu intra înăuntru, în sinagogă, ci se întorcea întotdeauna la biserica creştinilor. Când stăpâna ei a prins de veste despre aceasta, a pus de a bătut-o crunt şi a aruncat-o timp de patru zile într-o închisoare, unde sfânta a rămas fără nici o legătură cu cei din afară, potrivit crestinortodox.ro.
După aceasta a fost scoasă afară şi biciuită, tot trupul umplându-i-se de răni de pe urma bătăii. Fiind din nou aruncată în închisoare şi ţinută aici timp de mai multă vreme şi-a dat sufletul lui Dumnezeu.
Se spune că Pautilla, în timp ce arunca trupul neînsufleţit al sfintei de pe zidurile înalte ale închisorii, şi-a primit răsplata meritată, căci a căzut şi ea de pe zid jos, în vasul care curgea mustul care se călca cu picioarele în lin şi acolo sfârşindu-şi viaţa şi-a dat duhul. Iar cinstitele moaşte ale sfintei Matroana, fiind adunate de credincioşi, au fost îngropate cu multă cinste.
Episcopul cetății aflând că la mormântul muceniţei Matrona se fac mari minuni, a ridicat o biserică deasupra lui.
Pautilla a trecut la cele venice căzând de pe zidurile de unde a fost aruncat trupul Sfintei Mucenițe Matrona.
Rugăciune către Sfânta Mc. Matrona, vindecătoare de boli
Mieluşeaua Ta, Iisuse, Matroana, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un Milostiv, mântuiește sufletele noastre.
Cu Putere Dumnezeiască fiind întărită, Sfântă Muceniţă Matroana, ai scăpat acum din robia stăpânei celei amarnice; căci ai dobândit cuget neînduplecat, slujind numai lui Hristos.
Sosit-a luminoasă prăznuire, iubitorilor de sărbătoare. Pomenirea cea mărită a pătimitoarei lui Hristos, Sfânta Muceniţă Matroana, care înveseleşte toate, luminează cu razele minunilor în lume şi aduce oamenilor vindecare și putere să treacă de greutăți. Cu rugăciunile ei, Mântuitorule, mântuieşte lumea Ta. Amin!