Din cuprinsul articolului
Sfântul Ioan Gură de Aur spunea despre puterea rugăciunii: “Rugăciunea este arma cea mai tare, vistierie care niciodată nu se goleşte, bogăţie nesecată, liman fără valuri, temelia păcii, rădăcină, izvorul, mama tuturor bunătăţilor, mai puternică decât o împărăţie.
Despre forţa rugăciunii s-au convins şi oamenii de ştiinţă, iar rezultatele studiilor au fost, de-a dreptul spectaculoase.
“O rugăciune este un remediu puternic”, spunea Valeri Slezin, şeful Laboratorului de Neuropsihofiziologie al Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Psihoneurologică Bekhterev din Petersburg. “Rugăciunea nu numai că reglează toate procesele din organismul uman, ea repară şi structura grav afectată a conştiinţei.”
Este un fapt cunoscut că bolile sunt cauzate mai ales de situaţii negative şi afronturi care ne rămân înfipte în minte. În timpul rugăciunii, însă, grijile se mută pe un plan secundar sau chiar dispar cu totul. Astfel, devine posibilă atât vindecarea psihică şi morală cât şi cea fizică, spun oamenii de ştiinţă.
Cercetările medicale din ultima vreme au demonstrat ca rugăciunea pentru sine, dar şi cea spusă pentru alţii scad nivelul hormonilor de stres, reduc tensiunea arterială, durerile cronice, tulburările de somn, anxietatea.
Biserica ortodoxă binecuvântează rugăciunile făcute „pentru tot sufletul necăjit şi întristat”, mulţi credincioşi adresându-se Maicii Domnului.
„Sunt sfinţi care ocrotesc îndeosebi pe cineva, dar Sfânta Parascheva, Sfânta Filofteia apără, în general, de toate relele. Noi o avem întotdeauna pe Maica Domnului, apărătoarea tuturor celor necăjiţi, aşa se numeste şi acatistul pe care i-l adresam. Deci, pentru orice situaţie ne adresăm unor sfinţi cu puteri mari, cum e Maica Domnului, la care ne rugăm în toate împrejurările”, explică părintele Nicuşor Dascălu.
Fecioara Maria este pomenită la fiecare slujbă prin rugăciuni, cântări religioase, acatiste sau paraclise. Pe Fecioara Maria o au ca şi ocrotitoare copiii care au fost botezaţi cu numele ei sfânt şi tot ea este purtătoarea de grijă a tuturor mănăstirilor din ţara noastră. Când avem necazuri, când suntem bolnavi, când suntem în grele încercări cerem ajutor de la Maica Domnului.
Rugăciune către Maica Domnului pentru vindecarea de boli
„Preasfântă, Preacurată şi Preaminunată Fecioară şi Maică a Domnului nostru Iisus Hristos, Te rugăm ascultă rugăciunea nevrednicilor robi (numele) şi vindecă-ne pe noi, pe cei din familiile noastre şi pe toţi suferinzii din lumea asta bolnavă, de bolile grele, transmisibile sau netransmisibile, de bolile ştiute şi neştiute de noi.
Fie ca toţi creştinii să Te preamărească şi să Te preacinstească pe Tine, iar noi să avem tot ajutorul cel bun, sfânt şi ceresc. Îţi mulţumim Maică Sfântă pentru vindecare, pentru tot ajutorul Tău, pentru mijlocirea Ta la Preabunul Dumnezeu, că Tu eşti scară la Cerul Sfânt, pentru rugăciunile noastre şi ajutor nemijlocit în cererile noastre cele îndreptăţite.
Amin!”