Din cuprinsul articolului
SONDAJ: Românii se gândesc mai mult la sănătate. Care sunt prioritățile lor
Preocupările cu privire la sănătatea întreprinderilor și a angajaților au crescut în ultimii trei ani, iar această tendință continuă să modeleze starea pieței muncii în 2024.
Potrivit unui sondaj realizat de MedLife și NN Romania, în colaborare cu eJobs, 91,2% dintre angajații romani susțin că își doresc pachete de sănătate mai complexe. În consecință, companiile iau în calcul noi creșteri ale bugetelor pentru beneficiile de sănătate în 2024, 33% dintre ele afirmând că vor suplimenta aceste investiții cu un procent de 10% – 20% fata de anul curent.
SONDAJ: Abonamentele medicale, în topul beneficiilor extrasalariale
În prezent, abonamentele medicale sunt în topul beneficiilor extrasalariale pe care le primesc angajații, ocupând locul 2 (33,6%), pe primul loc clasandu-se tichetele de masa (63,9%). Alaturi de acestea, angajații primesc și alte beneficii menite să le protejeze sănătatea, precum asigurările medicale (17,9%), abonamente la sali de fitness (9,4%) sau abonamente stomatologice (3,5%).
22% dintre companii au majorat bugetele pentru beneficiile de sănătate
În ciuda provocărilor economice din acest an, companiile și-au păstrat bugetele investite în sănătatea angajaților la un nivel similar celui din 2022, 36% declarând că nu au existat fluctuații majore sau au fost sub rata anuala a inflației. Mai mult, 22% dintre companii au majorat bugetele pentru beneficiile de sănătate în proporție de 10 – 20%. Media lunara cheltuita de companii pentru sănătatea angajaților este de aproximativ 24 eur / angajat / luna.
Companiile intenționează să majoreze investițiile pentru sănătate
Pentru 2024, 33% dintre companii și-au anunțat intenția de a majora investițiile în beneficiile extrasalariale pentru sănătate cu 10 – 20% fata de anul curent. De asemenea, peste 29% se așteaptă că bugetul lor să rămână la un nivel similar celui din acest an, în timp ce un procent foarte mic anunță scăderi (3% – scădere moderata, intre 10 – 20%, 2% – scădere peste 20%).