Din cuprinsul articolului
Studiu Asociația pentru Sănătate Orală: jumătate dintre pacienții pediatrici cu carii dentare prezintă probleme grave până la pierderea prematură a dinților de lapte
Principalul impediment în tratamentul ortodontic pediatric din ultimul an, a fost absența dinților de lapte, din cauza extracțiilor premature, conform unei cercetări realizate de Asociația pentru Sănătate Orală în Ortodonție Ortho FACE în parteneriat cu Ortho Institute, realizate pentru a celebra luna Februarie, Luna Internațională a Sănătății Dentare a Copiilor.
Conform cercetării realizate pe un eșantion de 500 de părinți din mediul urban, se remarcă o creștere a copiilor cu probleme stomatologice grave, 80% având deja carii, iar 50% dintre aceștia având probleme grave precum extracțiile sau cavități plombate mari.
“Aproximativ 8 din 10 copii care se prezintă la ortodonot au carii, însă, aproximativ jumătate dintre aceștia prezintă probleme grave care fac imposibilă începerea tratamentul ortodontic. Tratamentul ortodontic pentru corectarea malocluziilor trebuie să înceapă cât mai devreme și are nevoie de dinții de lapte pentru montarea aparatelor dar și pentru crearea spațiului necesar erupției dinților definitivi,” a spus Ela Bănică, fondatoarea asociației.
Astfel, 38% dintre respondeți admit că periajul copiilor lor durează sub 2 minute, în timp ce 16% admit că nu se spală în mod regulat. O altă problemă majoră este că prima vizită la stomatolog se face mult prea târziu, după 7 ani, doar 5% dintre părinți admițând că i-au adus la primul control înainte de această vârstă. De asemenea, 93% dintre cei care își aduc copii la control stomatologic sau ortodontic, au ca motiv durerea de dinți.
Conform specialiștilor în sănătate orală, primul control stomatologic ar trebui făcut imediat ce apare primul dinte de lapte iar primul consult ortodontic ar trebui făcut de la 3 ani. De asemenea, ar fi bine ca alegerea periuțelor de dinți, a aței dentare și a periuțelor interdentare să se facă în urma recomandărilor personalizate oferite de medic.
În contextul pandemiei, igiena dentară a devenit cu atât mai importantă pentru că purtarea măștii accentuează respirația orală (pe gură) ceea ce duce la schimbarea cantității și calității salivei, iar dinții nu mai sunt astfel protejați de carii.
Pentru a crește gradul de conștientizare, Ortho Institute împreună cu asociația Ortho FACE au declarat luna februarie „Luna Sănătății Dentare a Copiilor”, pentru a atrage atenția asupra acestor probleme. Pe tot parcursul lunii februarie se vor organiza sesiuni de informare la sediul Ortho Institute pe baza de programare pentru a respecta regulile de distanțare.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…