Din cuprinsul articolului
O veste bună este că românii alocă anul acesta mai mult timp zilnic pentru mișcare: 48 de minute, comparativ cu 32 de minute anul trecut. 18% dintre respondenți sunt activi peste o oră, 29% între 31 și 60 de minute, 33% între 11 și 30 de minute, iar 16% fac sport cel mult 10 minute zilnic.
Mersul pe jos este activitatea practicată cel puțin săptămânal de 88% dintre români (comparativ cu 86% în 2023), urmată de:
„Mersul pe jos este o activitate extrem de utilă și un punct de pornire excelent pentru persoanele sedentare, dar este important să știm să facem diferența între o simplă plimbare și ceea ce putem defini ca sport. Așadar, pentru începători, 20 de minute de mers într-un ritm alert sau 30 de minute într-un ritm moderat reprezintă un bun punct de pornire. Recomand și o brățară de monitorizare, care să ne ajute să ne setăm un target – să spunem, minimum 7.500 de pași pe zi. Însă aș încadra la categoria sport activitățile mai intense, cu durata de 30-50 de minute, precum mersul susținut în pantă (drumețiile montane) sau pe plat, dar cu greutăți de glezne, urcatul treptelor, alergarea ușoară. Cel mai dificil este să faci primul pas și să incluzi sportul în rutina ta“, completează Cornel Moca, antrenor și nutriționist, expert CIPRA.
Printre consecințele semnificative ale sedentarismului menționate de respondenți se numără faptul că obosesc foarte repede (24%), acumulează kilograme în plus (23%), se simt lipsiți de energie (21%), le este afectată viața socială și dorința de a ieși cu prietenii (15%) și au probleme de sănătate (10%). Totodată, majoritatea (55%) ar face mai multă mișcare dacă s-ar putea organiza mai bine, astfel încât să aibă mai mult timp. Problemele de sănătate cauzate de sedentarism reprezintă al doilea motiv care i-ar determina pe români (29%) să fie mai activi, iar pe locul al treilea a fost menționat spațiul suficient din casă, care să le permită să facă sport, urmat de bugetul care să le permită să meargă la o sală de fitness (17%).
Realizat de Reveal Marketing Research în luna septembrie 2024 pe baza metodologiei CAWI (chestionare autoaplicate online), studiul CIPRA a vizat un eșantion reprezentativ la nivel național, format din 1007 respondenți, bărbați și femei, utilizatori de internet, din mediul urban sau rural, cu vârste peste 18 ani. Rezultatele studiului sunt disponibile pe site-ul CIPRA, secțiunea Studii.
Page: 1 2
Ce spune despre tine grupa de sânge.Descoperirea personalității în funcție de grupa sanguină este un…
Mâncăruri simple de post. Postul poate fi o perioadă provocatoare pentru mulți, dar cu rețetele…
Remedii naturale pentru stări de vomă și diaree. Stările de vomă și diaree pot fi…
Alina Bădic a prezentat predicțiile astrale pentru săptămâna 24 – 30 noiembrie 2024. Potrivit astrologului,…
Boala Parkinson, o tulburare neurologică progresivă în care cantitatea de dopamină din anumite zone ale…
ALEGERI prezedențiale 2024. În sediile marilor partide și în birourile sociologilor care analizează datele venite…